Sfântul ierarh Iosif cel Nou de la Partoş

Iosif cel Nou de la Partoş este un sfânt român din Raguza Dalmaţiei. Rămas orfan de mic, mama sa îl trimite să înveţe carte la Ohrida, pe când avea 12 ani. La 15 ani intră la Mănăstire Adormirii Maicii Domnului, iar după cinci ani pleacă la muntele Athos, la Mănăstirea Pantocrator, unde este călugărit cu numele de Iosif. După o vreme s-a retras în sihăstrie, unde se spune că datorită virtuţilor sale creştineşti primise de la Dumnezeu darul săvârşirii de minuni prin vindecarea bolilor. Ajungând cunoscut, iubit şi respectat, Iosif a fost hirotonisit la muntele Athos şi rânduit drept duhovnic al călugărilor de acolo. A trecut pe rând pe la mănăstirile Xiropotam, Vatoped, Hilandar şi alte schituri şi mănăstiri fiind, apoi, numit egumen la Mănăstirea Sfântul Ştefan din Adrianopole. Acolo a slujit şase ani, iar mai apoi a fost egumen la Mănăstirea Cutlumuş de la muntele Athos. La vârsta senectuţii s-a retras lângă Mănăstirea Vatopedu, însă a fost chemat de românii din Banat să le fie mitropolit. În 1650, de sărbătoarea Sfântului a fost hirotonit mitropolit al Banatului. A păstorit credincioşii din Banat timp de 3 ani. În 1653, Iosif s-a retras la mănăstirea Partoş, unde a mai trăit încă trei ani, adormind în Domnul la vârsta de 85 ani. În momentul adormirii sale clopotele mănăstirii au început să bată fără să le tragă cineva. Trupul mitropolitului a fost aşezat într-un mormânt a zidit în naosul bisericii mănăstireşti, în dreptul uşii de intrare. La date de 28 februarie 1950 Sfântul Sinod al BOR a hotărât trecerea în ceata sfinţilor a mitropolitului Iosif, stabilindu-se ca dată de cinstire a sfântului 15 septembrie a fiecărui an. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş pe data de 7 octombrie 1956 când moaştele sale au fost aduse din mănăstirea Partoş şi aşezarea în catedrala mitropolitană.

O minune a Sfântului Iosif
Mergând de la Muntele Athos spre scaunul mitropolitan al Banatului, Sfântul Iosif împreună cu cei care îl însoţeau, trec Dunărea pe la Palanca. La trecerea Dunării, s-au speriat caii de la trăsura în care se afla Mitropolitul şi nu voiau cu nici un chip să urce pe podul umblător. Atunci s-a coborât Sfântul Iosif din trăsură şi, luând caii de hăţuri, ei îndată s-au liniştit şi, urcându-se cu trăsura pe pod, au trecut Dunărea. Apropiindu-se Sfântul Iosif de cetatea Timişoarei, a fost întâmpinat cu mare alai. Şi pe când în dangănul clopotelor se îndrepta spre catedrală, iată că fu scos înaintea Mitropolitului un olog de 20 de ani în suferinţă, peste care punându-şi el mâinile şi cu multă umilinţă rugându-se Stăpânului Hristos, îndată se făcu sănătos. Mulţimea văzând minunea a îngenunchiat în faţa lui, cu lacrimi îi săruta veşmintele şi mărea pe Dumnezeu pentru o minune ca aceasta, săvârşită prin alesul Său.