Sfântul Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Eutihie, patriarhul Constantinopolului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 aprilie. Sfântul Eutihie s-a născut în Frigia. Părinții lui au fost Alexandru, soldat, și Sinezia, fiică unui preot, Isihie, care slujea în biserica Augustopoliei.La vârsta de 12 ani a fost trimis la Constantinopol pentru a-și completa studiile. Dar pentru faptul că Sfântul Euthie a înțeles că acest fel de cunoștințe nu le aduce iubitorilor săi nici un rod duhovnicesc, iar înțelepciunea cea de sus este curată, pașnică, blândă, plină de milă și de rod pentru cei care o îmbrățișează, a ales viața monahală. La 30 de ani, Eutihie a fost ales stareţ al mănăstirii din Amasia, iar la 40 de ani a fost trimis de Mitropolitul Amasiei ca delegat la al V-lea Sinod ecumenic, ţinut la Constantinopol în anul 553 d.H, de către împăratul Iustinian cel Mare. La Constantinopol, Sfântul Eutihie a fost ales să ocupe scaunul patriarhal, rămas vacant în urma morții neașteptate a patriarhului Mina. În această calitate a prezidat lucrările celui de-al V-lea Sinod Ecumenic, la care au participat 165 de episcopi. După mai mulți ani de păstorire a fost scos însă din scaun și trimis la mănăstirea sa din Amasia, din cauză că însuși împăratul a căzut în erezie. Aici a petrecut mulți ani în post și rugăciuni. Dar a fost din nou pus în scaunul patriarhal al Constantinopolului, unde a rămas până la trecerea sa la Domnul, în anul 582 d.H.