Calendar

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

 Sfântul Grigorie s-a născut în anul 780 într-o familie înstărită şi deosebit de evlavioasa. A mers la şcoală încă de mic străduindu-se să acumuleze cât mai multă învăţătura. În acelaşi timp dovedeşte o mare atracţie către Biserică. Când a ajuns la vârsta căsătoriei, părinţii au hotărât să-l însoare, dar el simţind chemarea Duhului, a fugit lepădându-se de cele lumeşti. A mers într-o aşezare monahală din Decapole, unde era egumen Simeon, un unchi din partea mamei. Aici a rămas timp de 14 ani, avându-l pe acesta părinte duhovnicesc. Dorul către frumuseţile pustiei l-a îndemnat să se retragă singur într-o peşteră şi să se nevoiască. De aici, „îmbunătăţitul sihastru”, pentru a lua apărarea sfintelor icoane, face mai multe călătorii în Asia şi la Constantinopol. Pleacă apoi la Roma, străbătând totodată şi alte oraşe din Apus. Peste tot Sfântul Grigorie ia apărarea cinstitorilor sfintelor icoane şi vine în ajutorul semenilor săi bolnavi şi necăjiţi, vindecându-i, mângâindu-i, iar pe alţii întorcându-i la Hristos. Se întoarce în Răsărit aşezându-se la Tesalonic, unde devine în scurt timp foarte cunoscut, datorită darului primit de la Dumnezeu de a prezice viitorul şi datorită puterii asupra demonilor. Tot aici primeşte sfântul şi Taina Preoţiei. Către sfârşitul vieţuirii pământeşti, Dumnezeu i-a dat o boală grea. A trecut la cele veşnice în ziua de 20 noiembrie 842. În scurt timp mormântul său devine foarte cunoscut, datorită minunatelor vindecări ale celor ce veneau cu credinţă şi se rugau sfântului. Moaştele sale au fost duse apoi în Constantinopol, unde au rămas pâna în jurul anului 1453, când oraşul a fost cucerit de turci. Spre sfârşitul secolului al XV-lea, banul Barbu Craiovescu, „cu multă cheltuială” a cumpărat sfintele odoare şi le-a adus în Oltenia, aşezându-le în Manastirea Bistriţa, ctitoria familiei sale şi locul unde el însuşi s-a călugărit, sub numele de Pahomie. De-a lungul secolelor creştinii au arătat o cinste deosebită moaştelor sfântului, venind cu evlavie şi închinându-se lor. Chiar dacă, încă de la aducerea în ţară a moaştelor sale, Grigorie a fost cinstit de către locuitorii Olteniei ca sfânt, abia la 28 februarie 1950, Sfântul Sinod a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica noastră. De atunci el este prăznuit

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page