Sfântul Apostol și Evanghelist Luca
Sfântul, slăvitul și întru-tot lăudatul Apostol și Evanghelist Luca este autorul Evangheliei după Luca, însoțitorul Sfântului Apostol Pavel (Filimon 1, 24; 2 Timotei 4, 10-11) și este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El s-a născut în Antiohia siriană și era medic. El este considerat a fi fondatorul iconografiei. Emblema sa de evanghelist este un vițel, cea de-a treia figură simbolică menționată în Iezechiel (1, 10), care este un simbol al rangului sacrificial și preoțesc ale lui Hristos, așa cum sunt ele menționate de Sfântul Irineu. Prăznuirea sa se face la 18 octombrie, la 22 aprilie împreună cu Apostolii Nataniel și Climent, la 20 iunie ziua în care moaștele sale, alături de ale altor sfinți, au fost mutate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, precum și la 4 ianuarie, împreună cu soborul Celor Șaptezeci. Sfântul Luca s-a născut în Antiohia. În tinerețe a studiat filozofia, medicina și arta. Sfântul Luca a venit în Ierusalim unde a venit la credința în Hristos. Conform tradiției, el și Cleopa l-au întâlnit pe Domnul înviat pe drumul spre Emaus (Luca 24 – unde numele lui Luca nu este menționat, de unde îndoiala unor bibliști). După Pogorârea Duhului Sfânt, Luca se reîntoarce în Antiohia, apoi călătorește spre Roma împreună cu Sfântul Pavel convertind mulțime de evrei și păgâni la credința creștină. “Luca, doctorul iubit, … te salută”, scrie Apostolul Pavel către Coloseni (Coloseni 4:14). La solicitarea creștinilor, Sfântul Luca scrie o Evanghelie. În conformitate cu anumite dovezi, aceasta se întâmpla în jurul anului 60 d.Hr., iar conform altora în jurul anului 80 d.Hr. După mucenicia Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Luca propovăduiește Evanghelia de-a lungul Italiei, Dalmației, Macedoniei și altor regiuni. La bătrânețe merge în Libia și în Egiptul de Sus; din Egipt se reîntoarce în Grecia unde continuă să propovăduiască și să convertească cu mult zel în ciuda vârstei sale. În completare la Evanghelia sa, Sfântul Apostol Luca scrie Faptele Apostolilor și dedică amândouă aceste scrieri lui Teofil, guvernatorul din Ahaia. La vârsta de 84 de ani, idolatrii înrăiți îl prind și îl torturează pentru credința în Hristos, apoi îl spânzură de un măslin în orașul Teba, în Boethia.
El pictează trei icoane ale Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, dar și icoane ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Din acest motiv, Sfântul Evanghelist Luca este considerat fondatorul iconografiei creștine. Conform Tradiției, Sfântul Luca este cel care a pictat prima icoană a Maicii Domnului zisă Povățuitoarea (sau „arătătoarea drumului” – gr. Hodigitria).
Moaștele sale făcătoare de minuni sunt mutate la Constantinopol în timpul împăratului Constanțiu (357 d.Hr.), fiul Sfântului Constantin.
Capul sfântului Luca este adus la Roma de sfântul Grigorie cel Mare la sfârșitul secolului al VI-lea.
În 1204, cruciații celei de-a IV-a Cruciade fură moaștele sfântului Luca de la Constantinopol și le aduc la Padova (Italia), unde se găsesc și acum, în biserica Santa Justina din centrul acestui oraș.
În 1992, mitropolitul Ieromin de Tebei și Livadia (devenit actualmente Arhiepiscop al Bisericii Greciei) a cerut Bisericii Romano-Catolice “un fragment semnificativ din moaștele Sfântului Luca, pentru a puse la închinare acolo unde se găsește mormântul sfântului evanghelist și unde este venerat astăzi”. Cu această ocazie, o cercetare științifică a moaștelor din Padova a arătat că ele sunt rămășițele unui bărbat de origină siriană, care a murit undeva între anii 130 și 400d.Hr. Episcopul romano-catolic de Padova a dăruit mitropolitului Ieronim coasta de lângă inimă din moaștele sfântului Luca pentru a fi păstrată și venerată la mormântul sfântului din Tebatomb in Thebes, Greece.
Mormântul sfântului Luca este făcător de minuni până astăzi. În 22 decembrie 1997 la orele 1.30 pm din marmura mormântului sfântului Luca a început să curgă mir.
