Calendar

Sfântul Apostol Andronic

Sfantul Andronic a fost unul dintre cei Saptezeci de Apostoli si ruda a Sfantului Apostol Pavel. Despre Andronic, Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, spune: “Imbratisati pe Andronic si pe Iunias, cei de neam cu mine si impreuna inchisi cu mine, care sunt vestiti intre apostoli si care inaintea mea au fost in Hristos“ (16, 7).

Sfantul Andronic a fost hirotonit episcop al Panoniei, fara a avea tronul episcopal intr-un loc anume. El calatorea si predica Cuvantul pe intreg cuprinsul Panoniei. “El a fost propovaduitor si invatator nu numai al unei cetati si tari, ci si a toata lumea; pentru ca, alergand pretutindeni fara preget, a smuls din temelie inselaciunea diavoleasca, propovaduind pe Hristos. Si, avand impreuna ajutatoare pe minunata Iunia si murind ea pentru lume, dar vietuind numai pentru Hristos, pe multi i-a atras la dumnezeiasca cunostinta. Ei au stricat capistele idolesti, au zidit biserici dumnezeiesti, au izgonit duhurile cele necurate din oameni si au tamaduit patimile celor neputinciosi. Ei au platit datoria cea de obste a firii, ca niste oameni buni platnici, ca unii ce au patimit mult de la cei necredinciosi, ale caror sfinte moaste, impreuna cu moastele multor sfinti mucenici, s-au aflat in lacasurile cele din Evghenia si s-au adeverit prin descoperire” (Vietile Sfintilor, vol. IX – mai, p. 191).

Impreuna cu Sfanta Iunia, a luptat impotriva inchinarii la idoli si vindecau prin Sfantul Duh toate bolile si suferintele din popor.

Sfintele lor moaste s-au descoperit in regiunea Evgheniei, iar Sinaxarul face pomenire de ele pe 22 februarie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page