Sfânta Muceniţă Varvara

Sfânta Varvara a trăit în vremea împăratului Maximian (286-305), în cetatea Heliopolis (Egipt), fiind fiica unui dregător păgân cu numele Dioscor, care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când acesta a poruncit să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fericita Varvara a cerut să se facă trei ferestre, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte, tatăl ei s-a repezit să o omoare cu sabia, dar ea, fugind, a plecat şi s-a ascuns în munţi.

Alergând după ea, tatăl ei a găsit-o în munţi, şi, luând-o de cosiţe, a dus-o şi a dat-o în seama stăpânitorului ţării aceleia, pe nume Martinian, înaintea căruia ea a mărturisit pe Hristos. Şi, ocărând idolii, fericita a fost bătută cumplit, tăiată pe trup fără milă, arsă la coaste, lovită cu toiege, dezbrăcată şi purtată prin cetate, dar a fost păzită în chip minunat de Dumnezeu. Pentru aceasta, mişcată la suflet de pătimirea Sfintei, o tânără pe nume Iuliana s-a înfăţişat înaintea judecătorului, mărturisind că este creştină, şi a fost şi ea supusă la chinuri.

În cele din urmă s-a dat asupra celor două Sfinte Muceniţe hotărârea de a fi ucise cu sabia. Dioscor, tatăl Sfintei Varvara, a fost atât de împietrit de diavolul, încât, văzând chinurile cele multe ale fiicei sale, nu l-a durut nicidecum inima, ci, fără ruşine, el însuşi i-a fost ucigaş. Şi, cu o mână a luat pe fiica sa, iar cu cealaltă ţinea sabia, şi a dus-o pe ea la locul cel de tăiere, care era aşezat pe un munte, afară din cetate. Şi a fost dusă de un ostaş şi Sfânta Iuliana; iar când mergeau pe cale, Sfânta Varvara se ruga, zicând: „Dumnezeule, Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un cort  şi pământul l-ai întemeiat pe ape, Cel ce faci să răsară soarele peste cei buni şi peste cei nedrepţi, Tu, şi acum, auzi-mă pe mine roaba Ta, care mă rog Ţie. Ascultă-mă, Împărate, şi dă harul Tău oricărui om care mă va pomeni pe mine şi pătimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năprasnică, şi moarte neaşteptată să nu-l răpească pe el. Pentru că Tu, Doamne, ştii, că trup şi sânge suntem şi lucrul preacuratelor Tale mâini”.

Şi astfel rugându-se Sfânta, s-a auzit glas din cer chemând-o împreună cu Iuliana întru cele de sus şi făgăduindu-i a-i împlini cele cerute. Şi mergeau amândouă Sfintele Muceniţe, Varvara şi Iuliana, spre moarte cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrabă de trup şi a merge la Dumnezeu Cel în Treime. Şi fiind ucise, sfintele lor suflete au mers către Hristos, Mirele lor. Iar pe Dioscor l-a ajuns năprasnica pedeapsă a lui Dumnezeu, că, după ce a ucis-o pe fiica sa Varvara, a fost lovit de un trăsnet pe când se cobora din munte şi a murit. Şi era în cetatea aceea un bărbat credincios, cu numele Galenţian.

Acesta, luând cinstitele moaşte ale Sfintelor Muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat cu cinste, şi, mai apoi, a zidit peste ele o biserică, în care se făceau multe vindecări şi minuni.