Calendar

Sfânta Muceniţă Anisia

Sfânta Anisia s-a născut la Tesalonic, din părinţi nobili şi bogaţi, cetăţeni de frunte ai cetăţii. Ea a fost crescută cu mare evlavie întru toată curăţia Credinţei Creştine. Rămânând orfană de la o fragedă vârstă, ea s-a închinat pe sine cu totul rugăciunii şi cugetărilor dumnezeieşti în propria ei casă.

Arzând de dragoste pentru Hristos, ea îşi zicea adesea întru sine: „O, cât de mincinoasă este viaţa tinereţii, întru care te sminteşti, fie sminteşti pe alţii! Cu cât mai bună este bătrâneţea! Iar sufletul meu se umple de tinereţe văzând cât trebuie să aştept până ce voi urca la Domnul.” Ea şi-a vândut averile, a împărţit venitul săracilor, şi a vieţuit după aceea numai din munca mâinilor ei. Ea postea cu stricteţe, dormea foarte puţin, şi se ruga neîncetat cu lacrimi. Când se biruia de somn, îşi zicea: „Groaznic este să mă las biruită de somn, câtă vreme duşmanul meu pururi veghează!”.

În acea vreme răul împărat Maximian a decretat că oricine poate să ucidă în voie creştini oriunde îi va afla, fără nici o judecată şi nici o sentinţă. Sfânta Fecioară Anisia a ieşit din casa ei odată ca să meargă la Sfânta Slujbă a Bisericii. Aceea a fost ziua unui necurat festival păgânesc închinat soarelui. Un soldat imperial, văzându-o foarte frumoasă, s-a apropiat de ea cu obrăznicia desfrânării, şi a întrebat-o cum o cheamă. Ea şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi a zis: „Sunt roaba lui Hristos şi grăbesc la Biserică”.

Apropiindu-se necuratul acela şi începând a-i grăi necurate graiuri, fecioara l-a îmbrâncit şi l-a scuipat în faţă. Atunci soldatul a înjunghiat-o cu sabia în coastă şi a ucis-o pe loc. Această Sfântă fecioară muceniţă s-a încununat cu cununa veşnicei slave la anul 298.

Ea a fost luată de creştini şi îngropată cu cinste, iar sufletul ei petrece fericit în Ceruri. Deasupra sfintelor ei moaşte s-a înălţat o slăvită biserică.

Moaştele Sfintei Anisia se află în prezent în Tesalonic, în aceeaşi biserică unde se găsesc şi moaştele Sfântului Dimitrie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page