Calendar

Sfânta Maria Magdalena

Această Marie, numită Magdalena, a fost ucenică şi mironosiţă a lui Hristos, cea dintâi şi cea mai mare dintre toate ucenicele şi purtătoarele de mir. Era din Galilea, din cetatea Magdala, de la hotarele Galileii cu Siria, de unde şi numele ei de Magdalena. Fiind bântuită de patimi şi de necurate duhuri, ea ducea o viaţă de desfrâu şi de ticăloşie. Auzind, însă, de Hristos şi de puterea propovăduirii Lui, cea aducătoare de mântuire, pentru tot neamul omenesc, în sufletul ei s-a născut, ca o flacără sfioasă nădejdea că va fi izbavită de Iisus.

Deci, mergând El, s-a învrednicit de milostivirea Lui şi El a tămăduit-o de toată stricăciunea luminându-i cugetul cu lumina unei noi vieţi, din dumnezeiască dragoste. Din clipa aceea, Maria s-a făcut ucenică şi următoare a lui Hristos şi, împreună cu alte sfinte femei, a slujit Domnul pe tot drumul greu al vieţii Lui.

În clipa cea mai grea, a răstignirii, când Apostolii erau departe, Maria a rămas lângă crucea Mântuitorului ei şi al nostru. Iar atunci când Sfântul trup al Domnului a fost aşezat în mormânt, Maria Magdalena l-a uns cu miresme, vărsând multe lacrimi. În sufletul ei ardea puternic dorinţa de a fi lângă Hristos, de  a-I arăta, şi după moarte, dragostea şi recunoştinţa ei neclintită, împlinind toate datinile şi rânduielile ce se făceau pe atunci morţilor. Cu nerăbdare a aşteptat trecerea sâmbetei. Pentru multa ei credinţă, Maria Magdalena s-a învrednicit a fi cea dintâi, care a primit de la înger vestea învierii Domnului. Şi tot ea a fost cea dintai fiinţă omenească, care L-a văzut pe Hristos, după dumnezeiasca Lui înviere din morţi. Ea este cea dintâi vestitoare a învierii şi cel dintâi martor al deplinei noastre mântuiri prin înviere.

După înălţarea la cer a Domnului, Maria Magdalena a pornit alături de Sfinţii Apostoli în lupta plină de primejdii, pentru răspândirea credinţei semănând în suflete cuvântul dumnezeiesc, pe care-l auzise din însăşi gura lui Hristos.

În apostoleasca ei strădanie, Maria Magdalena a ajuns până la Roma, unde l-a învăţat pe împăratul Tiberiu despre Domnul Iisus, iar în drumul ei de intoarcere de la Roma s-a oprit la Efes, slujind Sfântului Apostol Ioan, în ostenelile lui de răspânditor al cuvântului lui Dumnezeu. Şi aşa, nevoindu-se aici, a adormit în Domnul.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page