Sfânta Mare Muceniță Marina
Sfânta Mare Muceniță Marina a rămas până în ziua de astăzi în amintirea creștinilor ca o pildă de curaj mărturisitor. Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei fiind fiica unui preot păgân numit Edesim. A rămas din fragedă pruncie orfană de mamă astfel încât tatăl său a trebuit să aducă o doică dintr-un sat apropiat care să aibă grijă de fetiță. Ceea ce nu știa tatăl său era faptul că femeia aceea era creștină. A îngrijit-o cu căldură și dragoste pe Marina vorbindu-i, nu de puține ori despre Mântuitorul Hristos.
Marina și-a dorit botezul și s-a învrednicit în ascuns de acest dar. Ajunsă la vârsta de cincisprezece ani cunoștea despre persecuțiile creștinilor și despre slăvitele martirii ale celor ce-l mărturiseau curajos pe Hristos și ruga pe Domnul ca în cazul în care va ajunge vreodată în situația mărturisirii să o întărească să primească glorioasa cunună a muceniciei. Marina a trăit în vremea crunților împărați romani persecutori ai creștinilor Maximian și Dioclețian. Guvernatorul local se numea Olibrie.
Acesta, într-o zi a zărit-o întâmplător pe Marina și a fost cucerit de frumusețea ei. I-a încolțit în inimă gândul de a o lua de soție dacă ar fi fost din rândul cetățenilor liberi sau dacă nu măcar de concubină. A ajuns să o găsească. Marina nu a fost în nici un caz de acord recunoscându-i faptul că era creștină. Rănit de refuzul ei și forțat de legea imperială a torturat-o mânios pe Sfânta Marina încercând să o facă să se lepede de Hristos. Nu a reușit. A aruncat-o într-o temniță întunecată unde Marina s-a luptat cu foarte multe ispite din partea vrășmașilor demoni. sexe24.ch
După nenumărate zile de chinuri la văzul cărora mulți oameni s-au convertit la creștinism, Sfânta Marina a fost condamnată la moarte prin decapitare.