Sfânta Filofteia, ocrotitoarea copiilor
Sfânta Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării, din neam de români. Una din îndatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mâncare tatălui ei, care muncea la câmp. Însa, Filofteia întâlnea în drum mulţime de săraci şi, fiind milostivă împărţea din ea săracilor, atrăgând nemulţumirea şi reproşul părintelui. Într-una din zile, tatăl descoperă fapta ei şi orbit de furie scoate o bardă pe care o avea la el şi loveşte pe fată la picior.
Tânăra Filofteia a fost grav rănită la un picior. În urma acestei răni şi-a încredinţat sufletul Domnului, la vârsta de doar 12 ani.
Moaştele Sfintei Filofteia au fost duse mai întâi la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Ţaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au şi ars oraşul. Pentru a le feri de profanare, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat puţin timp, până în anul 1396. După înfrângerea armatelor creştine la Nicopole, crescând ameninţarea turcă, moaştele au fost oferite domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae”, de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrala mitropolitană.
După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfinţită la 15 august 1517, moaştele au fost aşezate aici. Moaştele au rămas la Curtea de Argeş până în anul 1893, când, datorită stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” şi „Adormirea Maicii Domnului”. În timpul primului război mondial, datorită mutării frontului în apropierea acestei localităţi, moaştele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din Bucureşti. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri.
Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor şi a tinerilor, şi în special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească şi să aibă o viaţă liniştită.
Istoria consemnează mai multe procesiuni cu moaştele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiţia spune că prin mijlocirea ei în faţa lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. Sărbătoarea Sfintei Filofteia se ţine şi pentru a fi feriţi de diferite boli şi necazuri atât noi, cât şi animalele noastre. În anul 1955 s-a generalizat cultul unor sfinţi ale căror moaşte se află în Romania, printre care şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.