Sfânta cuvioasă Pelaghia

Sfânta cuvioasă Pelaghia a trăit la începutul secolului al cincilea și a fost artistă a teatrului din Antiohia. În prima parte a vieții sale, Pelaghia a fost o mare păcătoasă. Toate acestea până să ajungă să Îl aibă pe Dumnezeu în sufletul ei. Cuvioasa s-a născut la Antiohia din părinți păgâni, iar Dumnezeu i-a oferit o frumusețe trupească nemaiîntâlnită. Pelaghia s-a folosit de frumusețea pe care Dumnezeu i-a dat-o în scopuri necurate, spre pierzania ei și a celor care au căzut victime farmecelor sale. În urma tuturor desfrânărilor sale, a ajuns să devină mai bogată decât unii și-ar putea închipui. Într-o zi trecea pe lângă Biserica Sfântului mucenic Iulian, unde chiar atunci ținea predică episcopul Non. Ea s-a oprit când a auzit cuvântul acestuia referitor la înfricoșata Judecată și pedeapsa care-i așteptă pe păcătoși în iad. Acele cuvinte au cutremurat-o și au determinat-o pe Pelaghia să-și schimbe viața întru totul. I-a fost scârbă de ea însăși și a început să prindă frica de Creator. S-a pocăit cu amar de toate păcatele sale, îngenunchind în fața episcopului Non pe care-l ruga să o boteze: „Îndură-te și fie-ți milă de mine, Sfințite Părinte. Botează-mă și învață-mă pocăința, că sunt plină de păcate, gheena pierzării, mreaja și unealta diavolului”. Astfel se ruga Pelaghia, cu lacrimi în ochi episcopului Non, iar acesta a primit-o, acceptându-i pocăința și a botezat-o. În cadrul Sfântului Botez a slujit și Fericita Romana Diaconița, care i-a fost nașă. Diaconița a învățat-o despre viața creștinească dar și tainele credinței. Însă Pelaghia a râvnit mai mult decât Sfântul Botez. Conștientă de gravitatea păcatelor sale, mustrată de conștiință, a considerat că trebuie să se nevoiască până când va muri cât mai aspru cu putință. La scurt timp după botez și-a împarți săracilor toate averile pe care le-a câștigat prin desfrâu, și a plecat în mare taină la Ierusalim, purtând numele de monahul Pelaghie. S-a retras într-o peșteră pe Muntele Măslinilor și se închina în totalitate postind aspru, rugându-se fără încetare și privegheri. După ce a petrecut trei ani de zile în acea peșteră, a fost găsită de Iacov, diaconul episcopului Non. Însa când a venit diaconul a doua oară, la trei zile distanță, a găsit-o moartă și i-a îngropat trupul cu mare cinste. Sfânta Pelaghia a trecut la Domnul în anul 457. În ciuda vieții desfrânate pe care aceasta a dus-o, Dumnezeu a considerat vrednic sufletul acesteia cel curățit. Astfel, Dumnezeu a luat-o cu mare bucurie în Împărăția Cerurilor.