Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia
Aceasta a vieţuit în vremea împăratului Traian în Liban, fiind cu neamul şi cu credinţa samarineancă. Era atât de frumoasă, încât pe mulţi înşelând, îi trăgea către necurăţie trupească. Astfel, în vremea îndelungată a afundării în întunericul păcatelor trupeşti, adunase bogăţie multă, iar cu inima mult se împietrise, încât nici o altă putere, fără numai cea dumnezeiască, mai putea tămădui stricăciunea agonisită în inima şi trupul său. Însă iubirea nepătrunsă a lui Dumnezeu voi să înnoiască acest vas pângărit prefăcându-l în comoară de mult preţ.
Astfel, un oarecare monah pe nume Gherman, mergând spre cetatea sa Iliopolis, poposi peste noapte la un cunoscut care îşi avea casa aproape de poarta cetăţii chiar lângă peretele casei tinerei fete. Iar noaptea acesta se trezi pentru a se ruga, a cânta psalmi şi a citi cu voce tare pentru a păstra trează atenţia la cele citite, întâmplându-se a citi în acea noapte despre înfricoşata Judecată. Odihnindu-se singură, tânăra se deşteptă auzind vocea monahului în liniştea nopţii şi îi ascultă cântarea de psalmi şi citirea. Cuprinsă de umilinţă, petrecu fără somn până la ziuă gândindu-se la nelegiuirea în care petrecuse până atunci şi la plata pe care o va primi pentru faptele sale. Deci, făcându-se ziuă, chemă la sine pe monahul acela şi vorbi cu dânsul îndelung, iar acesta îi spuse:
– Nu te vei învrednici de milostivirea lui Dumnezeu, dacă nu te vei lepăda mai întâi necurăţia cea fără măsură a desfânării ce este în tine şi nu o vei spăla decât prin pocăinţă şi de nu te vei curăţi şi nu te vei împodobi cu lucruri drepte.
Auzind acestea şi multe alte cuvinte mântuitoare ale monahului, Evdochia trimise apoi pe slugile sale să aducă îndată pe preotul care slujeşte la biserica creştină căruia îi ceru cu umilinţă să o boteze, iar preotul îi spuse:
– Dacă ai fost ca o mare a păcatelor, fă-te de aici înainte liman al mântuirii; dacă ai fost tulburată de multe vânturi, intră acum dar întru alinare; şi dacă ai fost supusă valurilor celor cumplite, caută acum roua cea de dimineaţă ce se pogoară din cer; şi, dacă prin furtuna cea îndelungată eşti întunecată, de acum caută Ocârmuitorul cel bun, care fără de primejdie te va povăţui în a Sa alinare, acolo unde sunt vistieriile a toată dreptatea, şi să te sârguieşti să fii moştenitoare a bunătăţilor celor ce sunt acolo. Iar bogăţiile cele pământeşti pe care ai să le împarţi la cei ce au trebuinţă şi să te scapi de amărăciunea păcatului, cum şi din întunecarea şi focul cel nestins ce te aşteaptă pe tine, de nu te vei pocăi.
După primirea Botezului, dărui toate bogăţiile sale, îşi slobozi slujnicele şi roabele şi se retrase la mănăstirea din pustie păstorită de bătrânul monah Gherman, unde îmbrăcă haina monahală şi petrecu în osteneli şi nevoinţe, nedezbrăcându-se niciodată de haina primită la Sfântul Botez. După 13 luni, trecând la cele veşnice egumena mănăstirii, cele 30 de fecioare o aleseră egumenă pe sfânta Evdochia. Sfânta Evdochia avea chipul smerit, înfăţişare săcară, trupul slab de osteneli, faţa ei era galbenă, ochii plecaţi în jos, gura tăcută, hainele proaste. Patul îi era aşternut cu rogogjină şi o învelitoare aspră deasupra. Petrecu 56 de ani în mănăstire, fiind aflată vrednică dinaintea lui Dumnezeu Care o învrednici de un astfel de dar, încât şi morţii învia. Cuvioasa maică Evdochia fu clevetită răucredinciosului împărat Aurelian, fiind prinsă şi aruncată în temniţă. Mai apoi fiind cercetată de ighemon şi aflată neclintită în credinţa sa, porunci să fie dezbrăcată până la mijloc şi 4 bărbaţi să îi strivească coastele ei, până i se vor vedea măruntaiele. Fiind muncită astfel vreme de două ceasuri şi rămânând nemişcată în credinţă, ighemonul se mânie şi mai tare şi porunci să fie spânzurată pe lemn şi bătută şi mai tare. Iar sfânta Evdochia săvârşind mari minuni, fu slobozită la mănăstirea sa unde se dărui obişnuitelor osteneli. Trăind 56 de ani de la Botezul ei şi venind la ocârmuirea cetăţii ighemonul Vichentie, om mânios şi vrăjmaş creştinilor, aceasta fu prinsă de ostaşi şi i se tăie cinstitul ei cap, primind cununa plină de slavă a muceniciei şi revărsând de atunci mângâiere şi ajutor tuturor celor ce îi săvârşesc pomenirea cu credinţă.
Credințe populare: Baba Dochia
Personajul Dochiei este asociat cu legenda Traian și Dochia, culeasă de Gheorghe Asachi. Despre Traian și Dochia celebrul critic literar George Călinescu spunea că este „rezultatul unei întregi experiențe de viață a poporului român”. Legenda spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal. Traian, cuceritorul Daciei, se îndrăgostește de Dochia. Aceasta refuză să i se alăture și se refugiază împreună cu “al ei popor” pe muntele considerat sacru de către daci, Ceahlău.
Dându-și seama că nu poate scăpa de patima lui, Traian îi cere ajutor zeului suprem Zamolxes, care o transformă pe Dochia, împreună cu turma sa, în stâncă. Însă legenda Babei Dochia nu are nicio legătură cu viața Sfintei Cuvioase Mucenițe Evdochia. Părintele Ștefan Râmbu din Ungheni constată cu oarecare tristețe că o bună parte dintre oameni, nu doar că au auzit de Baba Dochia sau Odochia, dar vorbesc că ea ar avea multe cojoace pe care, cică le scutură la începutul primăverii, în timp ce despre viața Sfintei se cunoaște mai puțin. Puțini sunt cei care cunosc și faptul că, pe 1 martie, în Calendarul Ortodox este pomenită Cuvioasa Muceniță Evdochia. Și astfel, la începutul primăverii ar trebui să vorbim sau, cel puţin, să cunoaştem mai multe din viața acestei sfânte, decât despre personajul mitologic cu multe cojoace.
Potrivit lui, chiar dacă unii încearcă să facă o asociere între Baba Dochia și Sfânta Evdochia, trebuie să știm că ele sunt diferite, în primul rând: una e personaj mitologic, iar cealaltă este sfântă și, prin urmare, persoană reală a cărei existență și viețuire este menționată în acte martirice; una e bătrână, cealaltă e tânără; una era schimonosită la chip, cealaltă foarte frumoasă. Sfânta Evdochia este un model de urmat atât pentru tinerii de astăzi, care din anumite pricini se află în mrejele păcatelor tinereții, cât și pentru toți creștinii, pentru ca să înţelegem că ”nu contează în ce stare de păcătoşenie te afli, ai toate şansele să te mântuieşti, dacă te întorci cu sinceritate spre Hristos, curăţindu-ţi haina sufletului prin botezul sincerii pocăinţe.
