ImportantPolitic

Senatorul Costel Șoptică, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Botoșani anunță că Guvernul PNL crește pensiile și alocațiile de la 1 septembrie

„RESPECTĂM VÂRSTNICII ȘI COPIII ȘI MĂRIM PENSIILE ȘI ALOCAȚIILE, ȚINÂND CONT DE CRIZA FINANCIARĂ PROVOCATĂ DE COVID”, a spus senatorul PNL. Așa cum a promis, Guvernul PNL majorează alocațiile și pensiile în mod real, iar banii intră în buzunarele românilor începând cu luna septembrie. România este singura țară din Uniunea Europeană în care alocațiile și pensiile cresc în această perioadă extrem de dificilă.

Copiii primesc alocații cu 20% mai mari, respectiv cei cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani și cei de până la 18 ani cu dizabilități vor primi 369 de lei. Alte patru creșteri, cu câte 20 de procente, sunt prevăzute în 2021 și 2022.

Pensionarii primesc pensii majorate cu 14% (pe 14 septembrie), inclusiv pensiile sociale, care cresc de la 704 la 800 de lei. Ca valoare absolută este cea mai mare creștere din istoria majorării punctului de pensie, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei (177 de lei).

”În comparație cu afirmațiile domnului deputat PSD, Marius Budăi, în 2018 pensiile ar fi trebuit să crească cu peste 7% de la 1 ianuarie. Prin creșterea punctului de pensie cu 10% abia de la jumătatea anului, pensionarii au pierdut 240 lei în 2018 la o pensie medie de 1000 de lei. În 2019, pensiile ar fi trebuit să fie indexate cu 9% de la începutul anului însă nivelul punctului de pensie a fost înghețat la valoarea din iulie 2018 până în septembrie 2019, iar pensionarii au pierdut 540 lei în 2019 la o pensie medie de 1100 lei. Toate acestea pe timpul guvernării PSD. DECI, DOMNULE MARIUS BUDĂI, DOAMNA DOINA FEDEROVIICI, CINE MINTE ???”, a întrebat retoric Costel Șoptică, candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al Consiliului Județean Botoșani.

Ținând cont de contextul economic, Guvernul Orban majorează alocațiile și pensiile cu procentul maxim posibil pentru bugetul actual, puternic afectat de pandemie și criza economică generată de aceasta. PNL a refuzat să expună România unui risc economic generat de majorări nesustenabile. Obiectivul PNL este să poată plăti aceste majorări lună de lună și în anii următori.

În plină campanie de minciuni și manipulări, PSD cere acum majorări nesustenabile, atât pentru alocații cât și pentru pensii, însă dacă acest lucru s-ar întâmpla, românii ar primi încă un cadou otrăvit. Dacă am arunca pe piață bani care nu există, inflația s-ar duce la cote alarmante, la fel ca în timpul guvernărilor PSD. Noi nu vrem să-i păcălim pe români!

Majorările de pensii făcute de PSD au fost anulate de inflație, pentru că în timpul guvernării pesediste, inflația era la cote de aproape 5%. În ceea ce privește alocațiile, acestea sunt în plin proces de creștere etapizată, singura posibilă în prezent, până la dublarea lor în 2022.

Obiectivul Partidului Național Liberal este ca aceste majorări să fie adevărate, să poată fi plătite din resursele reale ale unei economii sănătoase, bazate pe investiții masive și un sector privat puternic și competitiv.

Comandat de: PNL Botosani, realizat de: TEKIT WEB ELECTRONICS S.R.L., cod mandatar financiar: 21200012

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page