Semnal de alarmă venit din partea USR Botoșani: Instituțiile specializate să se asigure că refugiații nu ajung victime în România!
Tragedia din Ucraina, ce ia proporții din ce în ce mai mari, cu fiecare zi, nu este un motiv pentru ca traficanții de persoane să-și găsească noi victime. O serie de cazuri, ajunse deja în atenția opiniei publice, arată că eforturile admirabile de într-ajutorare făcute de românii din mai toate județele țării sunt umbrite de o serie de situații în care refugiații sunt considerați oportunități sau surse de venit. Pentru că există chiar suspiciuni de încălcări grave ale cadrului legal, USR Botoșani cere instituțiilor specializate să ancheteze și să urmeze toate procedurile specifice cu promptitudine, astfel încât refugiații să nu aibă suferințe și mai mari de tras în România.
Deputatul USR Andrei Drancă a abordat subiectul siguranței femeilor refugiate pe teritoriul județului Botoșani și în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu prefectul județului. Alături de un reprezentant al cabinetului europarlamentarului Ramona Strugariu, deputatul de Botoșani a propus și o soluție pentru evitarea situațiilor în care refugiații ajung pe mâinile unor escroci: înregistrarea într-o bază de date a voluntarilor și a autovehiculelor cu care aceștia doresc să ajute ucrainenii.
”Situația lor este inimaginabil de dificilă pentru noi, cei care nu suntem în mod direct afectați de agresiunea militară declanșată în Ucraina. A profita de situația unui om disperat este inacceptabil. A-l face a doua oară victimă este înfiorător. Voi face o interpelare către ministrul de interne pentru anchetarea situațiilor ce au apărut inclusiv la noi în județ.”, a declarat deputatul USR Andrei-Iulian Drancă.