Local

Șeful IPJ Botoșani și-a cerut public scuze după agresiunea petrecută în Centrul Vechi – VIDEO

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, comisarul Tudor Costîn, a adresat public scuze față de victima agresiunii petrecute, săptămâna trecută, pe Pietonalul Transilvaniei. 

„Sunt profund afectat, și în calitate de părinte de traumele tuturor părților vătămate și ale familiilor acestora și aș aminti aici cazurile dublului omor de la Manoleasa, dispariția minorului Ayan sau omorul fetiței de 8 ani de la Albești, care au fost gestionate exemplar și care au avut un impact la nivelul întregii țări. Cu această ocazie, doresc să adresez scuze tânărului agresat la sfârșitul săptămânii trecute în zona Centrului Vechi, dacă prin expunerea într-un cadru de lucru a elementelor specifice muncii de Poliție au fost generate aprecieri negative”, a declarat Tudor Costîn, într-o conferință de presă susținută la sediul IPJ Botoșani.

VIDEO AICI https://youtu.be/cl2z8cYs-0U

„În cei 25 de ani de activitate am fost apreciat cu „foarte bine” și „bine” în activitatea mea profesională. Profesia mi-am făcut-o în mod exemplar pentru că mă respect ca polițist, haina și demnitatea de polițist. Consider că aprecierile mele de serviciu pot fi evaluate la un anumit nivel de către forurile superioare. În același timp, consider că siguranța cetățenilor, atât timp cât voi conduce o instituție de acest gen, este prioritară pentru toți colegii cu care lucrez. Motiv pentru care consider scuzele adresate acelui tânăr sau conjunctura în care discuțiile de lucru au fost abordate pot fi evaluate la un anumit nivel și, bineînțeles, se poate avea în vedere orice element”, a afirmat șeful IPJ Botoșani.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page