InfractionalNATIONAL

Șeful de la Permise Suceava, trimis în judecată într-un nou dosar, alături de 25 de inculpați, pentru mită de 118.000 de euro

Cel de-al V-lea dosar privind fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Suceava a fost finalizat de către procurorii din cadrul Serviciului teritorial Suceava. În acest dosar au fost trimiși în judecată 25 de inculpați, între care angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.), instructori și intermediari ai școlilor de șoferi care, în schimbul unor sume de bani, ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului de conducător auto unui număr de 70 de candidați, în cursul lunii septembrie 2020.

Și acest dosar a fost disjuns având în vedere dimensiunea infracțională și numărul mare de persoane implicate în întreaga procedură de examinare.

În acest moment, se mai desfășoară cercetări pentru fapte legate de fraudarea probei practice a examenului, urmărirea penală continuând într-un dosar separat.

În prezentul dosar, privind doar fraudarea probei teoretice, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate următorii inculpați:

OBREJA RADU IONUȚ, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Regim Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava, pentru comiterea infracțiunilor de:

– luare de mită în formă continuată,

            – instigare la  spălarea a banilor,

PERIJOC GHEORGHE IONEL, la data faptelor agent de poliție în cadrul M.A.I. – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată,

            23 persoane fizice, (administratori ai unor școli de șoferi, instructori auto, etc.), pentru comiterea unor infracțiuni de: complicitate la luare de mită și spălare a banilor, comise în formă simplă și continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În contextul menționat mai sus, în perioada 07 – 18 septembrie 2020, inculpatul Obreja Radu, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul inculpatului Perijoc Gheorghe Ionel, ar fi primit, cu titlu de mită, de la un număr de 70 de candidați, suma totală de 118.000 euro, pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv să comunice candidaților răspunsurile corecte aferente examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere sau să permită acestora să pătrundă în sala de examinare cu echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio/video utilizate.

În perioada 2017 – 2020, inculpatul Obreja Radu a determinat mai multe persoane din anturajul său (cercetate în prezenta cauză) ca, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a sumelor de bani obținute în modalitatea de mai sus, să dețină, să schimbe, să transfere sau să folosească sumele totale de 1.330.000 euro și 246.500 lei. De asemenea, persoanele respective ar fi încheiat acte juridice, în temeiul cărora au achiziționat pe numele lor, dar pentru inculpatul Obreja Radu-Ionuț mai multe bunuri imobile (terenuri, apartamente, case sau spații comerciale în valoare totală aproximativă de 1.809.465 euro) și bunuri mobile (trei autoturisme, în valoare totală aproximativă de peste 80.000 euro).

 În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra următoarelor sume de bani și bunuri aparținând inculpatului Obreja Radu Ionuț, după cum urmează:

– 123.220 euro, 1.003 dolari americani, 180 lire sterline și 107.900 lei, ridicate de la domiciliul inculpatului Obreja Radu Ionuț,

– 46 de bunuri imobile (apartamente, terenuri, spații comerciale),

– 3 autoturisme,

– 21 ceasuri de lux,

–  bijuterii (36 de piese).

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

În legătură cu fapte de corupție legate de eliberarea permiselor de conducere de către Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Suceava, au mai fost trimise în judecată următoarele dosare:

Direcția Națională Anticorupție – comunicat (pna.ro)

Direcția Națională Anticorupție – comunicat (pna.ro) (dosar retrimis spre judecare după restituire)

Direcția Națională Anticorupție – comunicat (pna.ro)

Direcția Națională Anticorupție – comunicat (pna.ro)

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page