AdministratieLocal

Sediul SMURD reabilitat de Consiliul Județean – FOTO

Una dintre cele mai frumoase clădiri din Botoșani, cea în care a funcționat Protecția Civilă și care acum găzduiește serviciul de urgență SMURD, intră într-un amplu proces de consolidare și reabilitare energetică.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat contractul pentru execuția lucrărilor finanțate prin intermediul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat gestionat de Ministerul Dezvoltării. „Salvăm patrimoniul județului! Demarăm lucrările la o nouă clădire istorică a județului: fostul sediu al Protecției Civile, actualul sediu SMURD. Chiar dacă suntem pe final de mandat, continuăm actul administrativ într-un ritm foarte susținut, de fapt, un ritm pe care l-am avut pe întregul mandat. Asta face o administrație județeană performantă, atrage fonduri și face investiții în interesul comunității locale”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Valoarea finanțării atrase de către Consiliul Județean Botoșani este de 1,5 milioane de euro, iar o cofinanțare pe care va trebui să o asigure este de doar 40 de mii de euro. „Proiectul nostru a fost unul foarte bun și a fost selectat pe lista primelor 50 acceptate la finanțare în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat finanțat de Ministerul Dezvoltării. Am asigurat toate fondurile necesare ca acest proiect major să fie dus cu bine până la sfârșit, fără sincope”, a spus Doina Federovici.

Licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de către firma botoșăneană Dio Construct, care va trebui să finalizeze proiectul în 12 luni de la primirea ordinului de începere. „Imediat ce firma câștigătoare va depune garanția de bună execuție, la începutul săptămânii viitoare, vom da ordinul de începere a lucrărilor. Mă bucur că avem parte de un constructor botoșănean, pentru că așa creăm valoare adăugată în județ și contribuim la dezvoltarea mediului de afaceri local și la crearea de noi locuri de muncă”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Clădirea, care intră într-un amplu proces de reabilitare, a fost construită în 1926 și de atunci nu a mai fost renovată niciodată. De-a lungul anilor a găzduit instituții importante în arhitectura administrativă a județului, precum Apărarea Locală Antiaeriană, Protecția Civilă și acum SMURD.

Pe lângă lucrările de consolidare seismică, vor fi efectuate și lucrări de reabilitare energetică. De asemenea, vor fi montate panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică, un panou solar pentru apa caldă menajeră, pompe de căldură aer-apă și recuperatoare de căldură.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page