Local

Ședință convocată de prefect cu primarii și secretarii din județul Botoșani – FOTO

Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a convocat, astăzi, 4 aprilie 2024, primarii și secretarii generali din județul Botoșani în ședințe în vederea pregătirii scrutinelor electorale.

Întâlnirile au avut loc în Sala ”Nicolae Iorga” din Palatul Administrativ, cu participarea primarilor și secretarilor generali ai unităților administrativ teritoriale din județ, a Secretarului General al Instituției Prefectului județul Botoșani și a membrilor Comisiei tehnice judeţene Botoșani pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor din data de 9 iunie 2024.

Ședințele tehnice au avut ca subiect principal sarcinile ce le revin unităților administrativ-teritoriale în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Au susținut prezentări prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, Secretarul General al Instituției Prefectului – Județul Botoșani, Mihaela Otilia Aroșoaie, Reprezentantul Autorității Electorale Permanente, Ovidiu Ionuț Cioabă, Directorul Direcției Județene de Statistică, Valentin Popa, Şeful Direcției Județene de Telecomunicaţii Speciale Botoșani, col. Ștefan Pomparău, Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani, col. Boariu Iulian-Cristian, Șeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, Comisar şef de poliţie Costîn Tudor, Inspectorul şef al I.S.U. “Nicolae Iorga” Botoşani, colonel Muraru Dan-Decebal și Inspector șef Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, comisar șef de poliție Grigoriu Marian-Vasile.

Sorin Cornilă: ”Până în prezent, toate acțiunile necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024, aflate în responsabilitatea Prefectului, au fost realizate în termenele stabilite prin Programul calendaristic aprobat prin HG nr. 199/2024 și celelalte acte normative în vigoare.

Una dintre aceste acțiuni se referă la instruirea primarilor și secretarilor generali cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor din data de 9 iunie 2024, motiv pentru care ne aflăm astăzi aici.

Până la această dată au fost emise:

– Ordinul Prefectului privind numerotarea circumscripţiilor electorale din judeţul Botoşani în vederea desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024;

– Ordinul Prefectului privind constituirea Comisiei Tehnice Județene Botoșani pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor din data de 9 iunie 2024 și a Grupului tehnic de lucru pentru urmărirea și soluționarea operativă a problemelor curente din județul Botoșani;

– Ordinul Prefectului privind stabilirea sediilor birourilor electorale de circumscripţie județeană, municipală, orăşenească și comunală din județul Botoșani organizate în vederea desfăşurării alegerilor din data de 9 iunie 2024.

– Ordinul Prefectului privind stabilirea dimensiunii ştampilelor birourilor electorale de circumscripție și a stampilelor de control ale secțiilor de votare care se folosesc în judeţul Botoşani la alegerile din data de 9 iunie 2024;”

Documentele sunt publicate pe site-ul de internet al Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în secțiunea special creată, la adresa: https://bt.prefectura.mai.gov.ro/alegeri-2024/

În cadrul celor două sesiuni de instruire a primarilor și secretarilor generali ai unităților administrativ teritoriale din județ s-au punctat sarcinile ce le revin în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Au fost trecute în revistă actele normative care stabilesc care stabilesc cadrul juridic necesar pentru organizarea și desfășurarea alegerilor în data de 9 iunie 2024, principiile de bază ale activităților specifice, măsurile tehnice principale care sunt în sarcina primarilor, amenajarea și dotarea secțiilor electorale, precum și o serie de probleme organizatorice.

Instituția Prefectului, alături de Autoritatea Electorală Permanentă, oferă suport și ghidare pe toată perioada alegerilor pentru autoritațile locale pentru respectarea legilor electorale și a procedurilor corecte de votare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page