Scumpiri uriașe la gaze și combustibili, anunțate de INS
upă cum s-a stabilit în 2021, consumatorii vulnerabili, adică persoanele care, din cauza sănătății, vârstei ori a veniturilor mici, nu-și pot acoperi necesarul minim de energie, pot primi de la stat o serie de ajutoare. Printre altele, persoanele cu venituri mici pot primi, de-a lungul întregului an, așadar, nu doar în sezonul rece, un ajutor pentru consumul de gaze, curent electric, lemne sau alți combustibili. Ajutoarele vizează acoperirea unei părți din consumul energetic al gospodăriei și sunt utile mai ales acum, când, potrivit Institutului Național de Statistică, prețul gazelor s-a majorat cu 70% față de anul trecut, în timp ce prețul combustibililor a crescut cu peste 35%.
Astfel, potrivit Legii 226/2021, pe lângă ajutorul de încălzire, ce poate fi primit doar în sezonul rece, persoanele vulnerabile pot primi și un ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului, numit supliment pentru energie.
Suplimentul pentru energie reprezintă un sprijin financiar destinat consumatorilor vulnerabili și are ca scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu iluminatul locuinței, susținerea facilităților de gătit și asigurarea apei calde în locuință, asigurarea continuității în alimentare a echipamentelor electrice de care depinde viața persoanelor, din motive de sănătate, și utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun utilizarea de energie.
Acest sprijin financiar se acordă lunar, pe parcursul întregului an, în plus față de ajutorul pentru încălzire, și are valori diferite în funcție de sursele energiei utilizate:
- 30 de lei pentru consumul de energie electrică;
- 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri;
- 10 de lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică.
Atunci când singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 de lei/ lună, potrivit Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
La suplimentul pentru energie au dreptul toți cei care au un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei/ persoană, în cazul familiei, și de 2.053 de lei, în cazul persoanei singure.
Suplimentul pentru energie se plătește direct titularului doar pentru consumul de combustibili solizi și/ sau petrolieri, în timp ce, în toate celelalte cazuri, banii se plătesc direct furnizorului.
Acest ajutor poate fi solicitat fie împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței, care se poate cere doar pe perioada sezonului rece (perioada noiembrie – martie), fie separat, însă numai dacă sunt îndeplinite condițiile privind veniturile lunare.
După cum scrie în lege, pentru solicitarea suplimentului pentru energie, familiile şi persoanele singure trebuie să depună la primăria de care aparțin o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia.