Local

Șase pompieri din Botoșani au fost avansați în grad de Ziua Pompierilor din România – FOTO&VIDEO

Aniversată în fiecare an pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 174 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.

Instituţia pompierilor români s-a dezvoltat continuu, de la primele intervenţii pentru stingerea incendiilor, la actuala gestionare a tuturor situaţiilor de urgenţă: inundaţii, alunecări de teren, mişcări seismice, epidemii, înzăpeziri, secetă, accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte calamităţi naturale, descarcerare şi prim ajutor acordat persoanelor aflate în situaţii deosebite.

La ceas aniversar, șase pompieri din cadrul ISU Botoșani, care s-au evidenţiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim. Ofițerul și subofițerii au fost avansați în gradele de:

– colonel: Cristian Tuduruță, adjunct al inspectorului șef;

– plutonier adjutant șef: Paul Dohotaru, Cristian Luncașu și Gheorghe Cobelea

– plutonier major: Robert Șerban

– plutonier Georgeta Cam.

Pentru rezultatele obținute la concursurile internaționale și naționale, 15 pompieri au primit diplome de apreciere și premii în bani, astfel:

– plutonier adjutant Iulian Rotariu pentru rezultatele obținute la ultramaratoanele ”Ultra Norway Race” și „The Track Namibia”;

– plutonier adjutant Paul Dohotaru și plutonier Robert Șerban pentru rezultatele obținute la etapa internațională a concursului „Scări” și etapa națională a concursului „Cel mai puternic pompier”;

– lotului sportiv al ISU Botoșani format din: plutonier adjutant Dorin Sobariu, plutonier adjutant șef Doru Dutcovschi, plutonier adjutant Ionuț Honciuc, plutonier adjutant Gabriel Ciubotaru, plutonier adjutant Gabriel Giurgiu, plutonier major Marius Neculai, plutonier Robert Șerban, sergent major Ovidiu Pavel, sergent major Cezar Toma și sergent major Cosmin Țâmpău;

– plutonier adjutant șef Ciprian Dorel Gușilă și plutonier major Ionuț Axinte pentru rezultatele obținute la etapa finală a Campionatului de Conducere Defensivă al Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru modul de implicare în gestionarea situațiilor de urgență în anul 2022, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, cu sprijinul Consiliul Județean Botoșani, au fost recompensați 21 de pompieri voluntari din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Totodată, patru voluntari din cadrul programului „Salvator din pasiune” au primit premii în bani, pentru susținerea acordată personalului ISU Botoșani în desfășurarea activităților de informare și educare preventivă.

Alături de pompieri, la acest moment festiv, au fost prefectul județului, Sorin Cornilă, președintele Consiliului Județean, Doina Elena Federovici, șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Apărării Naționale, comandantul Penitenciarului Botoșani, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță și Direcției de Sănătate Publică, dar și primarii municipiilor Botoșani și Dorohoi, orașului Darabani și comunelor Trușești și Coțușca.

Premergător, dar și în cadrul ședinței festive, au fost depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi.

În cadrul ceremonialul militar, care s-a desfășurat la sediul ISU Botoșani, s-au citit și mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum și Ordinul de zi pe unitate al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.

 

Mesaje de felicitare

„Pompieri, iată-ne, din nou, într-o zi frumoasă de septembrie. Ziua de astăzi este de două ori mai frumoasă pentru că este despre dumneavoastră. Așadar, rog audiența să vă aplaude încă o dată. 13 septembrie este categoric o zi de o însemnătate deosebită, pentru că este ziua pompierilor din întreaga țară. Este o zi dedicată bravilor salvatori, apărători ai vieților și bunurilor puse în pericol, de cele mai multe ori, de calamități naturale, accidente, pandemie sau alte situații de urgență. Ziua de astăzi este un bun prilej să recunoaștem și să onorăm sacrificiile pe care dumneavoastră, pompierii de carieră sau voluntari le faceți pentru siguranța comunităților noastre. Munca dumneavoastră este, de cele mai multe ori, o adevărată luptă contracronometru pentru viața unor concetățeni ai noștri, aflați în situații dificile și ne bucurăm pentru fiecare misiune de salvare care se încheie cu succes. Vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți, fie că intrați în foc sau acordați ajutor medical în situații de urgență, pentru efortul supraomenesc pe care îl depuneți zi de zi, mai ales în această perioadă atât de dificilă prin care trecem astăzi. Și trebuie să recunoaștem faptul că cei care ați ales această misiune, să deveniți pompieri, ați dat dovadă de curaj și demonstrați de fiecare dată că munca dumneavoastră impresionează prin dăruire și profesionalism. La mulți ani, dragi salvatori. Vă urez succes în nobila dumneavoastră misiune și, așa cum îmi place mie să spun, pentru dumneavoastră oamenii sunt pe primul loc și dați-mi voie să spun că sunteți oamenii faptelor bune. Mă înclin în fața dumneavoastră”, Doina Federovici, președinta CJ.

„Astăzi, prin profesionalismul cu care vă îndepliniti misiunile, sunteţi continuatorii tradițiilor de glorie ale pompierilor militari care au luptat pentru apărarea idealurilor de libertate națională şi emancipare socială.

Dragi colegi, dumneavoastră aveți mai mult decât o meserie, aveți o viață dedicată vocației de a face bine, de a ajuta și de a vă pune în slujba celorlalți. Sunteți, de cele mai multe ori, ultima speranță de salvare pentru cei aflaţi în pericol.

Încrederea de care se bucură pompierii români din partea populaţiei trebuie să vă însoţească permanent în lupta cu neprevăzutul şi să vă călăuzească paşii pe timpul intervenţiilor în care vă riscați propria viaţa.

Serviciul de calitate oferit comunității trebuie să fie definitoriu în misiunile noastre şi trebuie susținut cu temeinicie prin pregătire și echipamente performante de intervenție. Tocmai de aceea, au fost și rămân prioritare proiectele destinate creșterii performanței și pregătirii dumneavoastră.

Avem datoria să nu-i uităm pe eroii noștri, camarazi care au plătit cu propria viață pentru ca alții să trăiască. Să ne rugăm pentru odihna veşnică a colegilor noştri care acum ne veghează din Ceruri!

Vă mulţumesc tuturor pentru eforturile şi sacrificiile pe care le faceţi pentru îndeplinirea obiectivului principal al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – protejarea şi salvarea cetăţenilor!

La ceas aniversar, vă adresez mulţumiri pentru activitatea depusă şi rezultatele profesionale obţinute, alături de sincere urări de sănătate, fericire şi împliniri în plan personal și profesional!”

Inspectorul General al IGSU, General-locotenent Iamandi Dan-Paul

 

“Gestionarea problematicii din ce în ce mai complexe din sfera situaţiilor de urgenţă presupune existența unor oameni profesioniști, curajoși, devotați, pe care te poți baza în orice moment și care sunt dispuşi la sacrificii. Pompierii militari din cadrul ISU Botoșani au dovedit, de nenumărate ori, că au aceste calităţi, fiind permanent în slujba cetăţenilor şi a comunităţii.

Și tocmai această seriozitate i-a determinat pe cetățeni să aibă din ce în ce mai multă încredere în pompieri și să-i numească “salvatori”, iar această încredere este consolidată, zi de zi, prin fiecare intervenție și prin fiecare viață pe care o salvăm.

La ceas aniversar le mulțumesc tuturor pompierilor pentru activitatea pe care o desfășoară în fiecare zi, pentru spiritul de sacrificiu și efortul pe care îl depun în acele misiuni greu de gestionat, dar pe care reușesc, de fiecare dată, să le îndeplinească, fără probleme, oferind astfel siguranță botoșănenilor.

Tuturor le transmit cele mai calde felicitări, sănătate, putere de muncă și împliniri în plan personal și profesional!

La mulți ani tuturor pompierilor!”

Inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan – Decebal MURARU

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page