Șapte tineri reținuți de polițiști, după ce au făcut scandal într-un restaurant
Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a șapte tineri, cu vârstele cuprinse între 18 și 28 de ani, din orașul Ștefănești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, la data de 20 februarie 2022, în timp ce se aflau într-un restaurant din comuna Românești, pe fondul unui conflict spontan cu persoanele vătămate, trei bărbați de 23, 27 și 46 de ani, din comuna Santa Mare, i-ar fi lovit pe aceștia și ar fi provocat scandal în incinta localului, de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.
Cei șapte au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 14.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă soluție procedurală.