Sancțiuni de peste 16.000 de lei aplicate pentru apelare nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ.
Forțele de ordine au intervenit la 47 de evenimente, 40 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.
În urma activităților desfășurate, pe raza întregului județ, au fost aplicate 241 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei. Totodată, au fost reținute 14 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.
Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială. De asemenea, pentru apelarea nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112 au fost aplicate sancțiuni în valoare de 16.000 de lei.