Sanatate

SANATATE | Vitaminele care au grijă de pielea ta

Pentru o piele frumoasă, catifelată, lipsită de riduri, ai nevoie de produse de îngrijire care să conţină anumite vitamine. Astfel, pielea ta va rămâne fermă şi suplă, fără ca trecerea anilor să-şi lase amprenta.

Vitamina E, pentru hidratatre

Vitamina E este importantă pentru hidratarea pielii, mai ales dacă ai pielea uscată. Poţi adăuga câteva picături de vitamina E uleioasă când îţi pregăteşti o mască din ingrediente naturale. Această vitamină ajută la hidratare în profunzime. Persoanele cu tenul gras ar trebui să folosească măşti şi creme pe bază de vitamina E mai rar, şi anume de două ori pe săptămână, pentru că duce la acutizarea simptomelor.

Dacă ai tenul uscat, seara te poţi da cu uleiul provenit dintr-o capsulă de vitamina E uleioasă pe care ai ţinut-o în apă caldă trei-patru minute.

Vitamina A, contra ridurilor

Retinolul, forma activă a vitaminei A, stimulează producţia de colagen şi de elastină. Contribuie la reducerea roşeţii tenului, cât şi a petelor maronii de pe faţă.

Pentru prevenirea ridurilor, poţi face o mască dintr-un gălbenuş o linguriţă de iaurt şi cinci-şase picături de vitamina A uleioasă. Laşi să acţioneze un sfert de oră, după care te speli cu apă călduţă. Poţi aplica masca de două ori pe săptămână, seara.

Vitamina B3 reduce riscul de infecţii ale pielii

Vitamina B3 este foarte importantă pentru piele.

Deficienţa acestei vitamine se poate manifesta prin infecţii la nivelul pielii. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Sydney, Australia, a dovedit că această substanţă scade riscul apariţiei cancerului de piele.

Aceasta se găseşte în ciuperci, conopidă,  salată verde, sparanghel, dar şi în broccoli.

Vitamina C protejează de cancer

O piele suplă are nevoie de vitamina C. Aceasta ocupă un rol important în sintetizarea colagenului, care menţine elasticitatea pielii. De asemenea, oferă protecţie contra cancerului de piele, deoarece luptă cu radicalii liberi.

Femeile care au folosit şase luni o cremă cu un conţinut bogat de vitamina C au obţinut o piele fină, cu mai puţine riduri decât înainte de a o folosi, potrivit unui studio efectuat ăn SUA. Poţi prepara o mască dintr-o lingură de vitamina C pudră, două-trei picături de vitamina E uleioasă şi câteva picături de apă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page