ImportantSanatate

SĂNĂTATE | Trei sute de familii vor beneficia de proceduri de fertilizare in vitro finanţate parţial de stat

Ministerul Sănătăţii reia finanţarea parţială a fertilizărilor in vitro în cazul cuplurilor care nu pot avea copii pe cale naturală. Măsura a fost suspendată în ultimii doi ani şi de program vor beneficia 300 de cupluri. Puţin, dacă ne gândim că în ţara noastră 15 la sută dintre cupluri au această problemă. România era însă singura ţară din Uniunea Europeană care nu susţinea cuplurile cu probleme de fertilitate.

În România, unu din şase cupluri se confruntă cu problema infertilităţii. Pentru a beneficia de procedura finanţată parţial de Ministerul Sănătăţii, acestea trebuie să se înscrie din luna iunie la una dintre clinicile care fac parte din program.

Costurile unei fertilizări in vitro ajung până la cinci mii de euro. Aproximativ 1.400 de euro urmează să fie suportaţi de stat care alocă în acest an 410 mii de euro pentru acest program. Cuplurile trebuie să aibă aibă un document de la medic prin care se indică această procedură, trebuie să fie asigurate iar femeia să aibă între 24 şi 40 de ani.

România este cu mult în urma altor ţări din Europa în ceea ce priveşte susţinerea cuplurilor care nu pot avea copii. Bulgaria asigură finanţarea a trei fertilizări in vitro pentru fiecare cuplu, Ungaria şi Polonia susţin 5 astfel de proceduri. În Franţa, statul plăteşte 6 inseminări artificiale şi 4 sau, în unele cazuri, 5 fertilizări in vitro.

Sursa: TVR

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page