Sanatate

SANATATE | Sursele alimentare de vitamina B

Ce nu îți spune nimeni despre vitamina B12, în condiţiile în care o astfel de informaţie  ţi-ar fi mai mult decât necesară? Tot mai multe persoane sunt diagnosticate ca având deficiență de vitamina B12, iar consecințele sunt dramatice.

Într-o astfel de situație apar simptome neurologice care sunt, din păcate, ireversibile.

De asemenea, această insuficiență predispune la un mai mare risc de a dezvolta psihoze , manie și demență.

Să nu rămâi surprins, dar chiar și tu poți avea un deficit de vitamina B12 și să nu știi.

Persoanele cu vârsta peste 14 ani, de pildă, trebuie să consume zilnic mai mult de 2,4 micrograme (mcg) de vitamină B-12, iar  adolescenții și adulții cu vârsta peste 14 ani,  2,4 micrograme (mcg) de vitamină B-12 pe zi. Femeile însărcinate ar trebui să asigure consumul de 2,6 mcg, iar cele care alăptează, 2,8 mcg.

B-12 este vitamina cea mai dinamică din punct de vedere structural și se găsește în produsele din carne, putând fi produsă numai prin sinteză de fermentație bacteriană. Dacă nu consumi însă produse de origine animală obligatoriu ai nevoie de suplimente și de alimente precum  pește, carne, ouă și produse lactate.

Sursele alimentare bune de vitamina B:

  • vită
  • porc
  • șuncă
  • păsări de curte
  • miel
  • pește, în special eglefin și ton
  • produse lactate, cum ar fi lapte, brânză și iaurt
  • unele produse nutritive de drojdie
    ouă
  • unele tipuri de lapte de soia și cereale pentru micul dejun sunt fortificate cu vitamina B-12.

Dacă ai o dietă sănătoasă, în mod normal nu ar trebui să te confrunți cu o deficiență de vitamina B12. În caz contrar, în lipsa acestei vitamine vei priva organismul de ofuncționare normală a creierului, dar  și a sistemului nervos.

Și, să nu uităm, B-12 este, de asemenea, implicată în formarea celulelor roșii din sânge ajutând la crearea și reglarea ADN-ului.

De altfel, metabolismul fiecărei celule din organism depinde de vitamina B-12, pentru că ea joacă un rol important în sinteza acizilor grași și producția de energie.

În același timp, vitamina B-12 permite eliberarea de energie  ajutând organismul să absoarbă acidul folic.

Fără vitamina B-12, corpul uman, care produce milioane de celule roșii din sânge în fiecare minut, nu le poate multiplica în mod corespunzător, „producția de globule roșii” fiind serios afectată dacă nivelul vitaminei B-12 scade.

Vorbim de apariţia anemiei, dar şi de depresie, confuzie, probleme de memorie şi asta chiar şi în situaţia în care nivelurile de B-12 sunt doar puțin mai scăzute decât cele normale.

În lipsa acestei vitamine este foarte posibil să ai şi alte manifestări, precum constipație, pierderea poftei de mâncare, pierderea în greutate.

În cazul unor simptome care se intensifică vorbim deja de modificări neurologice, cum ar fi amorțeală și furnicături la nivelul mâinilor și picioarelor.

Sursa: https://www.doctorulzilei.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page