SANATATE | Sarea: avantaje şi dezavantaje în alimentaţie
Sarea nu trebuie să lipsească din alimentaţia niciunei persoane, căci o carenţă a acestui element poate duce la apariţia unor probleme de sănătate. Totodată, consumată în exces poate avea efecte nefaste. Iată care este rolul acesteia pentru corpul uman!
Sarea pe care o adaugi în mâncare este o mică parte din cantitatea pe care o consumi la final.
Restul sării vine din alimentele din care prepari mâncarea, mai ales din semipreparate. Potrivit cercetătorilor britanici, pâinea este una dintre cele mai mari surse de sare. Ca să ţii sub control conumul de clorură de sodiu, este foarte important să citeşti cu atenţie eticheta fiecărui produs, mai ales a conservelor.
Avantaje ale consumului de sare
Cu ajutorul sării, organismul îndeplineşte mai multe funcţii. Astfel, transmite impulsurile nervoase şi transportă elemente nutritive la celulele corpului.
Cei care nu consumă suficientă sare pot suferi de crampe musculare, ameţeli, dar pot apărea probleme şi cu glanda tiroidă.
Dezavantaje: îmbolnăveşte inima
Din cauza sodiului pe care-l conţine, sarea poate creşte tensiunea arterială. Membrii Agenţiei pentru Standarde Alimentare din SUA ecomandă un consum de cinci-şase grame de sare pe zi, pentru a preveni hipertensiunea, dar şi apariţia altor afecţiuni.
Consumul exagerat de sodiuemai poate cauza astm, boli de rinichi, diabet, osteoporoză şi cataractă. Favorizează şi reţinerea de apă în organism.
Nu adăuga sare în alimente, la masă, mai ales dacă mănânci sosuri, căci acestea sunt bogate în clorură de sodiu şi pune mai multă ceapă, usturoi, zeamă de lămâie în mâncărurile pe care e prepari, astfel încât să nu fii nevoită să adaugi sare pentru gust. Sunt măsuri pe care le poţi lua ca să reduci consumul de sare.
Sursa: www.clicksanatate.ro