SANATATE | Pericole bine ascunse in alimentele din comert
Ingredientele din alimentele pe care le cumperi frecvent fac diferenta intre o sanatate de fier si un organism bolnavicios si lipsit de energie. Chiar daca ai tot auzit in stanga si in dreapta care sunt alimentele “devastatoare” pentru sanatatea ta, ai putea fi surprins/a sa afli ca pana si legumele din piata, puiul sau mirodeniile de pus in mancare contin aditivi periculosi pentru sanatate.
Metalele grele din legume si fructe
Legumele si fructele sunt laudate ca fiind cele mai sanatoase alimente pe care le-am putea consuma zilnic. Nu si in ziua de astazi, cand exista suspiciunea ca metalele grele, precum plumbul sau arsenicul, se regasesc in cantitati semnificative in majoritatea alimentelor care se cultiva in pamant.
Metalele grele se regasesc in mod natural in sol, insa la o adancime destul de mare. Alimentele care au radacini mari, precum ghimbirul sau morcovii, au mai multe sanse sa fie contaminate cu aceste substante periculoase decat cele care cresc mai mult la suprafata solului, cum este porumbul.
Arsenicul organic, regasit in cantitati mici in majoritatea fructelor si legumelor, poate avea efecte nocive grave asupra sanatatii, atunci cand in corp se acumuleaza o cantitate foarte mare.
Arsenicul si hormonii din puii de gaina
Puii din comert sunt imbuibati de hormoni si substante nocive pentru sanatatea ta. Daca ai impresia ca inlocuiesti procul cu pui, deoarece este un tip de carne sanatos, s-ar putea sa te inseli. Daca nu este luat din ograda bunicii sau de la tarani, puiul “de serie” regasit pe rafturile hypermarket-urilor reprezinta o sursa de toxine.
Dincolo de hormonii cu care sunt crescuti fortat, se pare ca puii contin urme de arsenic anorganic, care s-a descoperit a fi cancerigen. Acesta provine de la hrana, dar si de la medicamentele care sunt administrate ocazional puilor.
Dioxidul de siliciu din mirodenii
Nu te-ai gandi vreodata ca leusteanul uscat sau boiaua ar putea intra in categoria alimentelor considerate nesanatoase. Par sa se conserve atat de bine in mod natural, fara ajutorul aditivilor, incat puteai paria ca, daca exista alimente cu adevarat sanatoase, atunci mirodeniile sunt in fruntea topului acestora.
Insa nici condimentele pentru mancare nu sunt lipsite de grad de risc pentru sanatate. Chiar daca uscarea lor este o metoda naturala de conservare, producatorii introduc in ele o substanta numita dioxid de siliciu, care este utilizata pentru a tine umezeala la distanta de acestea.
In cantitati mici, nu este periculos pentru sanatate. Insa expunerea indelungata la dioxid de siliciu (cuart) poate fi cancerigena si poate provoca probleme respiratorii grave.
Aditivii nocivi din painea alimentara
Painea alimentara este un aliment periculos pentru sanatate. Daca painea pe care o consumi zilnic nu este produsa 100% din cereale integrale, atunci mai bine o scoti complet din meniu.
Painea din comert contine coloranti alimentari, agenti de afanare si alti aditivi nocivi care au rolul de a o face pufoasa si atragatoare pentru consumatori.
Nici variantele integrale din comert nu par sa fie alegeri prea bune. Specialistii sustin ca o mare parte din painea neagra de pe piata este paine alba colorata cu caramel. Cerealele integrale care ar trebui sa ofere substantele nutritive si culoarea acestora se gasesc in proportii nesemnificative in aceste produse.
Sursa: www.sanatate.acasa.ro