SANATATE | Masline verzi sau masline negre?
Folosite de sute de ani, maslinele sunt unele dintre cele mai populare alimente din intreaga lume. Gustul lor specific este preferat in diverse preparate culinare. Maslinele sunt bogate in nutrienti importanti pentru organismul uman si au numeroase beneficii.
Tipuri de masline:
Consumul de masline dateaza din cele mai vechi timpuri. Primele masline au fost consumate in Liban, Iordania si Israel. Maslinele au fost aduse in Italia si Franta de catre greci. Romanii sunt cei care au inventat tratarea maslinelor si tot de atunci maslinele si uleiul de masline sunt alimente esentiale in dieta mediteraneana.
In intreaga lume exista peste 800 de varietati de masline, de diverse forme. Gustul lor depinde insa in mare parte de felul in care au fost procesate.
Exista cinci metode de procesare a maslinelor:
- tratarea cu sare, atunci cand maslinele sunt depozitate in sare timp de 4 – 6 saptamani;
- tratarea cu saramura, atunci cand maslinele sunt inmuiate intr-o solutie de apa cu sare timp de 5 saptamani;
- tratarea cu apa, atunci cand maslinele se tin in apa timp de 4 saptamani;
- tratarea cu solutie alcalina, atunci cand maslinele sunt lasate la macerat cateva saptamani si apoi spalate bine;
- tratatea cu ulei, atunci cand maslinele sunt lasate la macerat in sare si ulei.
In urma acestor procedee, maslinele capata un gust si o aroma mai buna. In stare naturala, maslinele sunt foarte amare si nu poti fi consumate.
Ce contin maslinele:
Maslinele contin cantitati importante de grasimi mononesaturate, vitamina A, E, fier, cupru, calciu si fibre. Au proprietati antiinflamatoriisi antioxidante.
Masline verzi versus masline negre
Maslinele sunt cunoscute de sute de ani pentru proprietatile lor nutritionale si calitatile medicinale. In maslinele negre si maslinele verzi sunt foarte putine diferente, deoarece fac parte din acelasi tip de masline.
Maslinele verzi sunt culese atunci cand sunt necoapte, in timp ce maslinele negre sunt culese atunci cand sunt coapte. Gustul si textura maslinelor depind de procedeele de procesare la care sunt supuse maslinele.
Inainte de a fi consumate, maslinele verzi trebuie macerate in solutie alcalina. Maslinele negre nu au nevoie de aceasta procedura.
Maslinele verzi au un gust mai amar decat maslinele negre, deoarece stau mai mult timp in saramura. Maslinele negre sunt mai moi si au un gust mai dulce. Au si un continut mai mare de grasimi, deoarece au fost lasate la copt mai mult timp.
Beneficiile maslinelor:
Datorita cantitatilor mari de grasimi mononesaturate si de antioxidanti, maslinele au numeroase beneficii pentru organismul uman:
- lupta importriva colesterolului;
- reduc riscul de cancer;
- imbunatatesc sanatatea oaselor;
- benefice pentru inima;
- au efecte detoxifiante;
- imbunatatesc vederea;
- ofera energie;
- imbunatatesc calitatea pielii.
Cum sa folosesti maslinele:
Maslinele pot fi folosite in numeroase preparate culinare, precum salate, sosuri, paste, fripturi sau aperitive. In general, maslinele negre se folosesc si la preparatele la cuptor. Maslinele verzi nu se prepara niciodata la cuptor, deoarece au o aroma puternica si pot schimba gustul celorlalte ingrediente.
Maslinele negre pot fi folosite la pizza, paste, salate. Maslinele verzi sunt de obicei umplute cu capere, ansoa, migdale, ardei iute sau usturoi pentru un gust mai bun.
Sursa: www.sanatate.acasa.ro