SANATATE | Hidratare şi plăcere!
Ni se recomanda la un moment dat să bem 8 pahare de apă pe zi. Nevoia noastră zilnică de hidratare este importantă, însă procesul de hidratare poate fi mai plăcut atunci când consumăm o varietate de băuturi. Vestea bună este că toate băuturile hidratează, inclusiv cele care conţin cafeină.
În ceea ce priveşte aportul de apă, nevoile noastre variază în funcţie de vârstă, greutate, climă, nivelul implicării în activităţi fizice şi starea de sănătate. Conform celor mai recente recomandări ale Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară, bărbaţii au nevoie de 2.5 litri, iar femeile de 2 litri de apă pe zi. În plus, nevoia de apă creşte atunci când facem sport, când temperatura este ridicată sau – în cazul femeilor – pe durata sarcinii sau alăptării.
Astfel, în timp ce alimente precum fructele şi legumele reprezintă, în medie, 20%-30% din aportul zilnic de apă, apa potabilă şi alte băuturi non-alcoolice, cum ar fi laptele, sucurile naturale, cafeaua, ceaiul sau băuturile răcoritoare, reprezintă, în medie, cea mai mare parte (70%-80%) din cantitatea de apă consumată zilnic.
Unele cercetări indică faptul că prin consumul unei varietăţi de băuturi se poate atinge necesarul zilnic de apă. Diversitatea este benefică din numeroase motive, inclusiv datorită faptului că anumite băuturi sunt mai gustoase decât apa, motiv pentru care numeroşi oameni le consumă alături de apă.
Numeroase băuturi nealcoolice conţin calorii, în funcţie de conţinutul de carbohidraţi (inclusiv zaharuri), grăsimi şi proteine. Odată cu consumul unor băuturi care conţin calorii, amintiţi-vă faptul că toate caloriile sunt importante în gestionarea greutăţii – indiferent de alimentele sau băuturile din care provin!
Sursa: www.one.ro