SANATATE | Ghiozdanul greu, foarte dăunător pentru spatele copiilor!
Medicii ne recomandă să ne învățăm copiii atât în familie cât și la școală să stea cu spatele drept. Dr. Alexandru Thiery, medic primar ortopedie pediatrică, susține că un ghiozdan mai greu poate duce la tulburări de mers și cu siguranță determina durere de spate, dar în niciun caz scolioză.
El spune că cea mai frecvența scolioză este cea idiopatica (65%), care apare în special la fete, în perioada preadolescenței.
“Scolioza este o deformare tridimensională a coloanei vertebrale. Cazurile ușoare sunt destul de frecvente, dar cazurile grave, care necesită tratament chirurgical, sunt rare. Sunt foarte mulți copii cu deformări minore ale coloanei, dar foarte puțini dintre aceștia vor dezvoltă scolioză progresivă. Statisticile spun că între 1,5 și 3% din copii au scolioze de 10-20 de grade, dar scolioze de peste 30 de grade, cu risc de progresie, au numai 0,2-0,3%.
Cea mai frecvența scolioza este cea idiopatica (65%), care apare în special la fete, în perioada preadolescenței, și se asociază cu puseul prepubertar de creștere”, explică medicul, conform Agerpres
“Când spun factori de mediu nu mă refer la poziția din banca de la școală sau purtarea unui ghiozdan greu. Posturile vicioase nu înseamnă scolioza și nu au tratament medical, ci educațional. Așa cum bunicile sau strabunicile noastre mergeau la pension unde învățau pe lângă alte lucruri importante și cum să-și controleze ținută, așa și copiii noștri ar trebui să fie educați, în familie și la școală, să stea cu spatele drept.
Postura vicioasă a copilului reprezintă o problema de educație. Un ghiozdan mai greu de 15% din greutatea corporală poate duce la tulburări de mers și cu siguranță determina durere de spate, dar în niciun caz scolioza”, adaugă medicul.