Sanatate
SANATATE | Fructe ideale pentru cei cu diabet zaharat
Fructele sunt pline de vitamine, minerale, fibre și antioxidanți și sunt recomandate pentru o dietă sănătoasă.
Anumite fructe pot să fie incluse în dieta persoanei diagnosticate cu diabet zaharat. Totul este să cunoști cantitatea de carbohidrați pe care o conține fructele pe care vrei să le mănânci, cât și indicele glicemie al acestora.
Medicii spun că este bine să alegi fructele care au un indice glicemic mic, tocmai pentru a măsura modul în care un alimente ce conține carbohidrați poate crește nivelul de zahăr din sânge.
Iată care sunt cele mai bune fructe pentru persoanele cu diabet zaharat:
- Zmeura. Conține puțin carbohidrați și are o mulțime de beneficii inclusiv pentru menținerea sănătății inimii.
- Rodiile sunt bogate în antioxidanți și în plus te apără de radicalii liberi și bolile cronice.
- Afinele. Acestea se pare că au un rol important în stabilizarea valorilor glicemiei. De asemenea, sunt studii care arată că o cură de afine poate să prevină chiar bolile cardiovasculare, practic principala complicația a celor care sunt diagnosticați cu diabet zaharat.
- Caisele sunt și ele recomandate diabeticilor, fiindcă conțin doar 17 calorii, sunt bogate în fibre și antioxidanți puternici, ca zeaxantina și luteina.
- Cireșele, la fel de bogate în antioxidanți, sunt perfecte pentru diabetici. Acestea conțin de 19 ori mai mult betacaroten, un antioxidant puternic, decât căpșunele și afinele. Pe lângă faptul că reglează somnul datorită conținutului de melatonină, cireșele scad glucoza din sânge și reduc colesterolul, fiind bune și pentru calmarea durerilor articulare.
- Merele sunt bogate în fibre și au un conținut scăzut de calorii. Acestea sunt practic fructele ideale în cazul celor care au diabet zaharat, mai mult, sunt fructe care se găsesc tot timpul anului și pot fi consumate ca și gustări zilnic.
- Perele conțin în proporție de 80% apă, sunt bogate în fibre, vitamine și minerale. Mai mult, au un indice glicemic mic fiind recomandate celor care au diabet.
- Căpșunile au un indice glicemic mic, de aceea sunt ideale în cazul celor cu diabet. Mai mult, acestea susțin imunitatea organismului, în plus sunt recomandate și celor care au obezitate și prediabet, ajutând la pierderea kilogramelor în plus.
Sursa: www.doctorulzilei.ro