SANATATE | Echilibrează-ți consumul de proteine și carbohidrați!
Totuși, corpul preferă carbohidrații drept sursă principală de energie, creierul având nevoie, cu precădere, de carbohidrați pentru a-și păstra vigilența și concentrarea. Dar, ca în cazul oricărei diete, există și dezavantaje. Alimentația bogată în proteine cere un efort suplimentar din partea rinichilor și poate cauza pierderi de calciu din oase. În plus, prea multe proteine bogate în grăsimi vor ridica nivelul colesterolului. În schimb, o dietă bogată în carbohidrați va schimba nivelul glicemiei, va cauza riscul apariției diabetului și a fluctuaților de energie.
Echilibrul este soluția ideală. Lucrând împreună, proteinele și carbohidrații te vor ajuta să slăbești sănătos. Alege proteine slabe precum carnea de pui, de curcan, peștele sau lactatele sărace în grăsimi, toate în porții de mărimea unui pachet de cărți de joc sau a unui pumn strâns, în cazul carbohidraților. Consumă carbohidrați complecși: pâine integrală, paste integrale, orez brun și multe fructe și legume.