Sanatate

SANATATE | E bine sau nu să mâncăm ouă seara

Unul dintre cele mai hrănitoare alimente, ouăle sunt un adevărat cocteil de vitamine şi de minerale. Iar potrivit ultimelor studii, consumul de ouă are efecte mai puţin nocive decât se credea în privinţa colesterolului.

Oul este considerat unul dintre cele mai complexe alimente din punct de vedere nutriţional. Acesta reprezintă cea mai bună sursă de proteine uşor de asimilat. În plus, conţine nouă aminoacizi care accelerează metabolismul. Tot în ouă se găseşte un complex de vitamine (A, B1, B2, B5, B6, B9, B12,D şi E) şi de minerale (calciu, fosfor, magneziu, fier şi zinc) care acoperă necesarul nutriţional la o masă. De asemenea, printre substanţele care fac din ou un aliment-minune se numără colina şi inozitolul, care ajută la funcţionarea sistemului nervos şi a creierului.

În ciuda controverselor în ceea ce privește consumul de ouă, medicii nutriționiști le recomandă pentru echilibrarea dietei din punct de vedere nutrițional.

În general, ouăle sunt consumate la micul dejun. Totuși, există păreri împărțite în ceea ce privește consumul de ouă seara. Iată, așadar, dacă e bine sau nu să mâncăm ouă seara!

E bine sau nu să mâncăm ouă seara: nu cresc colesterolul, însă se digeră mai greu

Un gălbenuş de ou conţine cca 280 mg colesterol. Doza zilnică maximă este de 300 mg. Majoritatea oamenilor posedă mecanisme compensatorii graţie cărora, chiar dacă există un consum mai mare de 300 mg colesterol pe zi, acesta nu modifică concentraţia din sânge a lipoproteinelor.

Consumate la masa de seară, ouăle se digeră mai greu și îngreunează digestia. Cu o excepție, însă! Putem mânca ouă, cu condiția să nu ne culcăm imediat, ci în aproximativ 2 ore.

De asemenea, specialiștii britanici susțin că, în prezent, oamenii pot consuma câte ouă doresc, atât timp cât au o dietă sănătoasă şi echilibrată (fără grăsimi saturate). Nu există o limită superioară decât pentru persoanele în a căror familie s-au înregistrat cazuri frecvente de niveluri crescute de colesterol în sânge.

Sursa: clicksanatate.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page