ImportantSanatate

SANATATE | Disponibilizări la Spitalul Judeţean. Vezi categoriile de personal vizate

Spitalul Judeţean ”Mavromati” din Botoşani este îngropat de ani de zile în datorii. Cele mai mari cheltuieli sunt cele cu salariile personalului. Pentru a face economie, şefii de la spital vor să dea afară măcar 5% dintre angajaţi. Vizaţi sunt birocraţii şi cei cu probleme disciplinare.

Spitalul Judeţean ”Mavromati” a ajuns demult la fundul sacului. Datoriile se adună, iar o parte a furnizorilor de utilităţi şi materiale sanitare au acţionat unitatea sanitară în judecată pentru neplata datoriilor.

Conducerea spitalului se gândeste cum să mai taie din cheltuieli şi să facă economie. În ultima lună s-au gândit chiar la concedieri colective de personal. Dealtfel, cheltuielile de personal ”mănâncă” aproape 90% din bugetul spitalului. Tocmai de aceea, conducerea unităţii sanitare s-a gândit să scape de angajaţii prea numeroşi de la birouri şi de cei cu probleme disciplinare.

Ar fi vorba chiar de 5%-10% din personalul TESA. Pe lângă economia făcută, care s-ar ridica la 450.000 de lei pe lună, conducerea de la ”Mavromati” ar vrea ca în locul acestora să mai angajeze şi nişte medici pe secţiile cu deficit de personal calificat.
”Încercăm să renunţăm la surplusul din zona TESA. Acolo unde există personal administrativ excedentar, vom încerca să vedem în ce măsură putem renunţa la unii dintre aceştia”, spune Viorel Iliuţă directorul Spitalului Judeţean ”Mavromati”.

De la începutul acestui an au fost prinşi mai mulţi angajaţi din cadrul personalului auxiliar cu abateri disciplinare, precum consum de alcool sau lipsa de la program. Aceştia se vor afla, se pare, în capul listei negre a disponibilizărilor.

Citeste mai mult: adev.ro/n9w7lq

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page