Sanatate

SANATATE | De ce e bine să donezi sânge

Te-ai decis să donezi sânge? Pentru a îndeplini toate condițiile, trebuie să ai minimum 50 de kilograme dacă ești femeie și să nu fi avut boli infecțioase. În plus, persoanele care donează sânge au parte de o imunitate mai bună.

La o singură donare, se recoltează 450 ml de sânge, cantitate considerată sigură și care se reface repede. În cel mai „rău” caz, în cel mult o lună, spun specialiștii.

Pentru a putea dona, persoana trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani şi să se încadreze din punct de vedere al greutăţii între 50-100 kg (femei) şi 60-110 kg (bărbaţi).

Donatorul nu trebuie să fi suferit în ultimele trei luni intervenţii chirurgicale, dar nici să fi avut afecţiuni precum hepatită (de orice fel), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, probleme cardiace sau ale pielii ori bruceloză. De asemenea, persoanele care au miopie cu peste -6 dioptrii nu pot dona.

Donatorul nu trebuie să aibă alergii, să nu se fi vaccinat în ultimele două săptămâni şi să nu fie răcit în momentul donării. Trebuie să mai știi că o şedinţă de recoltare durează în medie 50 de minute. După donare, trebuie să te hidratezi cât mai bine, pentru a înlocui volumul de sânge pe care l-ai donat.

Iată, așadar, de ce este bine să donezi sânge!

De ce e bine să donezi sânge – crește rezistența organismului

Știai că donarea de sânge creşte imunitatea şi rezistenţa la traumatisme, iar riscul de paralizie şi de accident vascular scade cu 30%? În urma donării de sânge, rezistenţa organismului la şocuri creşte, astfel că, dacă vei suferi un accident, reacţia organismului îi va ajuta pe medici, acesta fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui.

Donarea nu numai că ajută la salvarea altor vieţi, însă este şi recomandată persoanelor hipertensive care nu urmează un tratament pentru această afecţiune.
După fiecare donare, sângele din corp se „reîmprospătează”. Astfel, capacitatea organismului de a lupta contra infecțiilor este mult mai mare.

De ce e bine să donezi sânge – protejeazi inima

Potrivit unui studiu publicat de Journal of the American Medical Association, oamenii cu vârste între 43 şi 61 au o rată mult mai mică de incidente cardiace dacă sunt donatori de sânge periodici.

În plus, un studiu realizat în Finlanda pe un grup de peste 3000 de bărbaţi a demonstrat că bărbaţii şi-au redus cu 88% şansă unui incident cardiovascular.

De ce e bine să donezi sânge – scade riscul de cancer

Un alt studiu publicat în Journal of the National Cancer Institute din Marea Britanie a demonstrat, de asemenea, că există o legătură între cantitatea de fier din sânge şi riscul de cancer, crescând numărul de radicali-liberi din corp.

În linie cu această teorie, un alt studiu de 5 ani făcut pe 2300 de oameni a descoperit că persoanele care donează sânge de două ori pe an au o rată mai mică de cancer şi o rată de mortalitate mai mică decât cei care nu donează sânge. Trebuie menționat însă că aceste beneficii sunt valabile în cazul donaţiilor de sânge la intervale regulate şi nu incidentale.

De ce e bine să donezi sânge – pierzi calorii

O altă consecință a donării de sânge este pierderea de calorii.  După donarea de sânge, corpul își reînnoiește volumul de sânge pierdut.

Astfel, cercetătorii de la Universitatea California din San Diego, SUA, sunt de părere că pentru fiecare 250 de grame de sânge donat, o persoană poate pierde până la 600 de calorii.

De ce e bine să donezi sânge – de câte ori poți dona

Femeile pot dona într-un an de trei ori, în timp ce bărbaţii de patru ori. Pentru fiecare donare, persoana primeşte o adeverinţă pentru o zi liberă de la serviciu (o scutire de frecvenţă în cazul elevilor/studenţilor), tichete de masă şi reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun, pentru o lună.

Pe lângă analizele gratuite, la cererea pacientului se mai pot face şi radio­grafie pulmonară şi EKG.

Important!

Înainte de a dona:

– Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe;
– Fără proteine, grăsimi (lapte, unt, carne, etc);
– Nu fuma înainte şi după donare cu o oră.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page