Studiul privind conservele de macrou în sos tomat face parte din Campania Națională de Informare și Educare: Hrana sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră. Prin această campanie Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) își dorește să informeze cât mai mulți consumatori despre importanța unui stil de viață bazat pe alimente sănătoase precum și despre importanța etichetei aflate pe produsele din magazine.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în cursul lunii iulie a anului curent, 33 tipuri de conserve de macrou în sos de tomate din mai multe supermarket-uri/hypermarket-uri din țară. Dintre aceste tipuri de conserve, numai 21 de branduri (Baltic Club, Carrefour, Cora, Delhaize Group – Franța, Delhaize Group – Maroc, Eva, FineLife, Garom, Gran Mare, Home Garden, King Oscar, Korab, La perla, Larsen Pure, Losos Ustka, Merve, Nautica, Nemo, Neptun, Vasco da Gama și Yachtis) au în compoziție file de macrou, în timp ce 12 branduri (Aro, Corăbioara, Fisher King, Geana, Goody’s, Harpun, Kaija, Novac, Ocean Fish, Old Fisherman, Pelicanul, Puerto del Gusto) au în compoziție macrou eviscerat sau bucăți de macrou.
Experții APC România, coordonați de conf. univ. dr. Costel Stanciu, au realizat analiza informațiilor de pe eticheta conservelor de pește, prilej cu care au fost constatate următoarele:
– 48 % din conserve nu au inscripţionate informaţiile privind Declaraţia Nutriţională şi informaţii privind condiţiile de păstrare şi de siguranţă a utilizării;
– 39 % dintre producători nu specifică procentul de pastă de tomate utilizat la obţinerea produsului (ingredientul figurează în denumirea produsului alimentar), iar 36% nu declară conţinutul de sare;
– 12 % nu menţionează originea vegetală specifică a uleiului utilizat în reţetă;
– 30 % dintre producători nu declară locul de provenienţă al peştelui(ingredientul primar)”
“La alegerea unei conserve de pește trebuie să se aibă în vedere conținutul de pește din conservă, precum și compoziția sosului de tomate, evitându-se acele conserve care au în compoziție aditivi alimentari, cum ar fi glutamatul monosodic, îndulcitorii artificiali, acidul citric etc. Totodată, trebuie evitate și conservele de pește cu adaos de zahăr, ulei vegetal și amidon, care de fapt maschează calitatea scăzută a peștelui din conservă. Consumatorii nu trebuie să achiziționeze conservele de pește care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor” a precizat Conf. Univ. Dr. Costel STANCIU, Presedinte APC România.
sursa: Asociatia pentru Protectia Consumatorilor (APC) Botosani
Cititi studiul integral AICI !