SANATATE | Ce poți trata cu urzici
Usturătoarea urzică este cunoscută celor mai mulți dintre noi ca preparat culinar. Însă această plantă are și numeroase virtuți medicinale, calitate care îi conferă titlul de „regina verdețurilor”.
Beneficiile urzicii erau cunoscute încă din antichitate, grecii folosind-o pentru tratarea tusei, tuberculozei și a artritei. Bogată în vitamine (A, B2, B5, B9, C), minerale (fier, calciu, magneziu, potasiu, zinc, fosfor), proteine și aminoacizi, urzica este un excelent „supliment” alimentar natural.
Ca remediu, planta este folosită pentru acțiunea tonică, astringentă și antiinfecțioasă, fiind utilizată în tratamente naturiste pentru infecții urinare, dureri articulare (reumatism, artroză), probleme cu prostata. De altfel, urzica este un remediu excelent pentru reducerea procesului inflamator din corp.
Planta are efect diuretic (crește cantiatea de urină eliminată), prevenind retenția de apă, guta și calculii renali. De asemenea, favorizează eliminarea toxinelor pe cale renală, fiind inicată în infecții urinare. Grație zincului din compoziție, care are efect antiinflamator, urzica este utilă în acnee și iritații cutanate (eczeme).
„Urzicile se consumă opărite și adăugate apoi în ciorbe, sufleuri, sosuri. Apa în care au fiert este foarte bună pentru consum, dar și pentru diferite tratamente externe”, afirmă dr. Daniela Bușneag, medic cu competențe apifitoterapie și homeopatie.
• Oboseală. Dacă te încearcă oboseala, prepară-ți zilnic o infuzie din frunze de urzică (1-2 pumni la 1 litru de apă fierbinte). Bea 3-4 căni zilnic, într-o cură de 2 săptămâni.
• Osteoporoză. Plantă remineralizată, urzica poate preveni osteoporoza grație conținutului de siliciu și bor, substanțe necesare pentru oase. Fierbe 3 linguri de urzică uscată în 500 ml de apă, 10 minute. Consumă cât mai des acest remediu.
• Menstruație abundentă și dureroasă. Femeile cu ciclu menstrual abundent însoțit sau nu de crampe ar trebui să includă cât mai des în alimentație urzica, pentru că este sursă importantă de fier. Ceaiul de urzică era folosit de amerindieni pentru a opri sângerările apărute după naștere.
„Datorită conținutul bogat în vitamina K, urzicile proaspete sunt un excelent agent antihemoragic, au efect antiinflamator intestinal, fiind recomandate pentru diminuarea scurgerilor menstruale abundente și oprirea sângerărilor nazale”, explică medicul Daniela Bușneag.
• Diabet zaharat. Urzica are efect hipoglicemiant, de aceea poate fi utilizată ca tratament adjuvant în diabet. În acest sens, se poate încerca tinctura de urzică. Persoanele cu vârsta peste 15 ani pot lua o linguriță de tinctură diluată în jumătate de pahar cu apă, pe stomacul gol.
• Artrita, guta și reumatismul pot beneficia de tratamente cu urzică, pentru că planta reduce procesul inflamator din cadrul acestor boli. Se consumă o infuzie preparată dintr-o linguriță de plantă uscată, peste care se toarnă 300 ml de apă fiartă, lăsându-se la infuzat 10 minute.
Aliat contra problemelor prostatei
Extractul de rădăcină de urzică este recomandat pentru tratarea hipertrofiei benigne de prostată, tulburare însoțită de probleme urinare (nevoia urgentă de a urina, micțiune dificilă, treziri frecvente în timpul nopții pentru a merge la toaletă).
Cele peste 20 de studii efectuate până în prezent au arătat că anumite substanțe din rădăcina urzicii ar bloca procesele chimice ale hormonilor implicați în mărirea prostatei. Bărbații cu astfel de probleme pot face o cură de 3 luni cu capsule pe bază de urzici. Se ia o capsulă de 3 ori pe zi, cu apă.
Bine de știut: Contra arsurii pe piele dată de urzică, aplică oțet pe locul afectat. Evită apa rece, pentru că amplifică senzația de usturime.
Truc pentru frumusețea părului
Ai părul lipsit de strălucire? Iată cum îl poți revitaliza: fierbe timp de 10 minute 2 pumni de urzică într-un ibric mediu. Filtrează, apoi clătește-ți părul cu această fiertură, după spălatul obișnuit. De asemenea, masajul scalpului cu tinctură de urzică tratează mătreața. Bogăția de minerale din urzici recomandă planta și pentru prevenirea căderii părului.
Atenție de unde le culegi!
Primăvara, tarabele din piețe abundă în urzici. Dacă vrei să le culegi chiar tu, evită locurile poluate, de la marginea drumurilor, pentru că sunt pline de chimicale periculoase pentru sănătate, cum sunt metalele grele (plumb).
Cele mai indicate locuri de unde le poți procura sunt pădurile, grădinile și marginea apelor. Nu uita să porți mănuși, pentru că perii fini ai plantei de la nivelul tulpinii și a frunzelor sunt iritanți pentru piele.
Sursa: clicksanatate.ro