SANATATE | Cât de bună e apa cu lămâie?
Ce-ai zice să-ți începi ziua cu un pahar cu apă caldă, în care ai adăugat puțin suc de lămâie? Există numeroase beneficii pe care acest gest la-ndemână le aduce sănătății.
Cei mai mulți dintre noi nici nu ne putem imagina să începem ziua fără cafeaua de dimineață. Îți propunem o mică schimbare: să o înlocuiești cu apă caldă și lămâie.
Consumată pe stomacul gol, ne curăță intestinele, iar primăvara pare să fie cel mai potrivit moment pentru a adopta acest obicei, pentru că este posibil ca, după alimentația de iarnă, corpul să fie mai încărcat cu toxine.
În fiecare dimineață, consumă pe stomacul gol un pahar cu apă plată puțin încălzită (aceasta fiind mult mai repede asimilată de organism decât cea rece), în care storci o jumătrate de lămâie. Așteaptă cel puțin 30 de minute înainte de a lua micul dejun.
Combate constipația
Apa caldă cu lămâie stimulează ficatul să elimine bila, necesară pentru digestie. În plus, este bogată în minerale și vitamine, „spală” intestinele și reduce simptomele indigestiei (arsuri la stomac, balonare). Un alt avantaj major este stimularea mișcării pereților intestinali, cu beneficii în cazul persoanelor care suferă de constipație.
Reduce procesul inflamator
În ciuda acidității sale, lămâia este, de fapt, un aliment alcalin. Astfel, odată metabolizat, acidul citric nu mai creează în corp aciditate, care, potrivit multor specialiști, este cauza apariției multor afecțiuni.
În plus, menținerea unei diete cu efect alcalinizant ajută și la slăbit. De asemenea, apa caldă crește temperatura corpului, ceea ce stimulează metabolismul, prin urmare, corpul va „arde” mai multe calorii.
Ține infecțiile la distanță
Substanțele nutritive conținute de lămâie susțin funcțiile sistemului imunitar, implicit previn infecțiile de tot felul. O lămâie conține 187% din cantitatea zilnică necesară de vitamina C.
Această substanță este un adevărat aliat al imunității, ajutând și la neutralizarea radicalilor liberi, asociați cu apariția cancerului, a bolilor cardiovasculare, precum și cu îmbătrânirea prematură.
Previne infecțiile urinare
„Deșeurile” și toxinele acumulate în corp pot fi evacuate mai ușor prin consumul de apă caldă cu lămâie, care are un puternic efect diuretic. Prin creșterea volumului de urină eliminată, se previn pietrele la rinichi și infecțiile urinare. În cazul în care ai pietre la rinichi, poți crește consumul zilnic de apă cu lămâie de 3 ori pe zi.
Menține sănătatea inimii
Și sistemul cardiovascular are de câștigat de pe urma consumului zilnic de apă caldă cu lămâie. Beneficiile sunt puse pe seama potasiului conținut de lămâi, acest mineral fiind implicat în menținerea tensiunii arteriale la limite normale. De asemenea, unele studii au arătat că vitamina C ar putea preveni ateroscleroza și accidentul vascular cerebral.
Înlătură respirația urât mirositoare
Calitățile antiseptice ale lămâilor acționează ca un adevărat dezinfectant, eliminând bacteriile din gură, implicit, respirația urât mirositoare. În plus, prin aportul de vitamina C se poate reduce sângerarea gingivală. Ține cont însă că lămâile pot afecta smalțul, de aceea, o soluție ar fi să consumi amestecul cu paiul.
SFAT: Dimineața este mai mult decât necesar să bem apă, întrucât noaptea, corpul a fost privat de acest lichid vital.
Sursa: clicksanatate.ro