SANATATE | Când este bine să-l duci pe cel mic la oftalmolog?
Ai observat că cel mic se concentrează mai mult atunci când se uită la televizor sau citește? Tulburările de vedere pot fi depistate chiar și la vârste mici, de aceea este bine să-l duci din timp la un control oftalmologic.
Numeroase afecţiuni pot fi prevenite sau tratate eficient dacă sunt descoperite din vreme şi tratate corespunzător. De aceea, copiii, cel puţin în primii ani de viaţă trebuie duşi periodic la controale de rutină. Ei nu ne pot spune dacă au probleme, pentru că nu au termen de comparaţie.
Semne că are probleme cu vederea
– Copilul se plânge de dureri de cap, îşi mijeşte ochii când priveşte mai atent, stă prea aproape de televizor sau ţine cartea prea aproape de ochi.
– Dacă ochii copilului nu privesc în aceeaşi direcţie (îi „fuge” un ochi), înseamnă că suferă de strabism. Dacă nu este tratată la timp, afecţiunea duce la pierderea vederii la ochiul afectat.
Strabismul se poate corecta doar până la vârsta de şase ani, prin purtarea ochelarilor şi acoperirea ochiului sănătos, pentru a forţa celălalt ochi să funcţioneze normal.
În cazul în care copilul se freacă des la ochi sau are uneori ochii roşii, copilul trebuie de asemenea dus la medic. Poate fi vorba de miopie, dar apare mai rar la copii mici, fiind mai frecventă la adolescenţi, mai ales dacă sunt cazuri în familie, pentru că boala care se moşteneşte.
Alte afecţiuni des întâlnite la copii sunt hipermetropia (tulburare de vedere care împidică vederea clară a obiectelor aflate în apropiere)şi astigmatismul (deformare a corneei).
Primul consult
La naştere, pediatrul examinează ochii nou-născutului, pentru a depista dacă nu suferă de cataractă, glaucom, strabism congenital sau tumori intraoculare.
Prima consultaţie oftalmologică se fac în jurul vârstei de trei ani, pentru că atunci se poate colabora cât de cât cu copilul. Un alt consult obligatoriu este cel dinaintea începerii şcolii. Însă părinţii trebuie să fie atenţi tot timpul şi să observe orice modificare legata de vederea copilului.
Sfat! Cu cât tratamentul se aplică mai din vreme, cu atât rezultatele sunt mai bune. Unele afecţiuni, nediagnosticate la timp, duc la pierderea vederii.
Sursa: www.clicksanatate.ro