SANATATE | Beneficiile ceaiului de salvie
Doua dintre “ingredientele” care fac din salvie o planta medicinala puternica sunt polifenolii si flavonoizii, care actioneaza asupra unui spectru larg de boli. Iata despre ce este vorba:
Tratament pentru afectiunile ficatului si rinichilor
Datorita efectului sau diuretic, ceaiul de salvie poate constitui un tratament eficient in combaterea afectiunilor ficatului si rinichilor. Datorita proprietatilor sale, acest sortiment ajuta la eliminarea rapida a toxinelor din organism. Insa beneficiile sale nu se opresc aici. Salvia are, de asemenea, proprietati antiseptice recunoscute, care favorizeaza eliminarea germenilor din organism.
Combaterea racelii si a durerilor de gat
Iata un alt beneficiu pe care il ofera consumul de ceai de salvie. Aceasta bautura are proprietati antimicrobiale ce o transforma in aliatul perfect, atunci cand vine vorba de tratarea racelilor, gripelor sau a durerilor de gat. Referitor la tratament, specialistii recomanda adaugarea a 3 grame de frunze de salvie la 150 ml de apa fierbinte. Pune amestecul la fiert pentru cateva minute, dupa care lasa ceaiul de salvie sa se raceasca, acoperindu-l in prealabil. La final, consuma-l neindulcit sau combinat cu o lingurita de miere.
Imbunatatirea memoriei
Potrivit unui studiu realizat de un grup de oameni de stiinta britanici, atunci cand acest sortiment de ceai este consumat in mod regulat, permite asimilarea mai rapida a informatiilor. In plus, salvia are si un efect calmant asupra creierului, putand spori concentrarea in conditii de stres.
Calmarea durerilor menstruale
Atunci cand ai de-a face cu dureri menstruale puternice, poti recurge cu incredere la ceaiul de salvie. Astfel, in urma unor cercetari recente, intreprinse de medici si farmacologi, s-a demonstrat faptul ca, atat extractul, cat si infuzia de salvie pot regla fluxul menstrual, in acelasi timp calmand durerile de acest tip. Mai mult, estrogenul vegetal continut de aceasta planta-minune ajuta la calmarea tulburarilor ce pot fi provocate de menopauza.
Stimularea scalpului
Parul gras este adesea rezultatul unui exces la nivelul productiei de sebum a scalpului. Totusi, de-a lungul timpului, salvia s-a dovedit a fi un remediu naturist excelent impotriva acestui tip de probleme. Cu alte cuvinte, daca te confrunti cu aceasta neplacere, specialistii recomanda combinarea samponului preferat cu putin extract de salvie. Efectul sau astringent va actiona la nivelul scalpului, inhiband productia excesiva de sebum. Totusi, extractul poate provoca reactii alergice, de aceea se recomanda in prealabil testarea sa pe o portiune mica de piele.
Sursa: http://sanatate.acasa.ro