SANATATE | Bei bere? Ai o inima sanatoasa!
Conform unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Hebrew, din Israel, persoanele care consumă bere în cantități moderate pot prezenta o incidență mai mică a infarcturilor sau a altor afecțiuni ale inimii. Rezultatele studiului pot fi explicate prin faptul că un consum moderat de bere poate avea un rol în stimularea producerii „colesterolului bun” (colesterolul HDL), conducând astfel la reducerea riscului de apariţie a bolilor coronariene.
Cercetătoarea Shela Gorinstein, coordonatoarea studiului, a reunit o echipă de 20 de specialiști alaturi de care a finalizat cercetarea. Subiecţii studiului au fost 48 de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 46 – 72 de ani ce prezentau un risc de afecțiuni coronariene. Pe întreaga perioadă de derulare a studiului, aceștia au fost împărţiţi în două grupuri: unul ai cărui subiecți au consumat o cantitate moderată de bere, iar altul ai cărui subiecți au consumat doar apă. Din punct de vedere al alimentației, timp de o lună, cât a durat studiul, subiecții din ambele grupe au beneficiat de acelaşi regim alimentar, bogat în fructe şi legume.
„Nu este pentru prima dată când se vorbeşte despre posibilele efecte ale consumului moderat de bere asupra sănătăţii inimii. Acest studiu însă scoate foarte bine în evidenţă diferenţa dintre acțiunea „colesterolului bun” (HDL) şi cea a „colesterolului rău” (LDL). Dacă primul ne protejează, acţionând ca un aspirator de colesterol în exces, cel din urmă este dăunător, depunându-se pe pereții vaselor de sânge. O cantitate suficientă de „colesterol bun” în organism ne protejează împotriva bolilor de inimă.”, declară Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
În ceea ce priveşte rezultatele studiului realizat de cercetătorii israelieni, la 21 dintre cele 24 de persoane din grupul celor care consumă moderat bere au fost identificate modificări pozitive ale nivelul compoziţiei chimice a sângelui, modificări asociate cu un risc scăzut de apariţie a bolilor cardiace, lucru ce nu s-a întâlnit şi în cazul persoanelor care au consumat doar apă. Aceste modificări au constat într-o reducere a nivelului “colesterolului rău” și o creștere a “nivelului colesterolului bun”, precum și într-o creștere a nivelului de atioxidanți.
Membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție atrag atenţia că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viață sănătos și o alimentație corespunzătoare. Este considerat consum moderat de bere o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei cu o concentraţie de alcool de 5%.
Sursa: www.sanatate.acasa.ro