SANATATE | Băuturile dietetice pot dubla riscurile de creştere necontrolată în greutate
Anul trecut, în 2005, o echipă de cercetători de la Centrul de Ştiinţe ale Sănătăţii din cadrul Universităţii Texas din San Antonio, cu Sharon P. Fowler conducător de echipă, a finalizat un studiu amplu despre efectele băuturilor dietetice asupra greutăţii corporale . Studiile indică creşterea riscului de îngrăşare cu 41 % la persoanele care consumă cel puţin o doză de băutură dietetică pe zi.
Studiul a durat opt ani şi a fost efectuat pe 1550 de americani caucazieni şi hispanici cu varsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani. Dintre aceştia, cei 662 de participanţi, care în momentul începerii experimentului aveau o greutate normală, aproape o treime au devenit supraponderali sau obezi pană la finalul studiului.
Pentru persoanele care consumă cu regularitate băuturi carbogazoase cu adaos de zahăr, riscul de a deveni supraponderal sau obez a fost cu 26% mai mare pentru aceia care consumau o jumătate de doză zilnic ; cu 30,4% mai mare pentru persoanele care consumau între o jumătate de doză şi o doză zilnic; cu 32,8% mai mare pentru aceia care consumau între o doză (0.33 ml) şi două zilnic şi cu 47,2% mai mare pentru persoanele care consumau mai mult de 2 doze zilnic.
Pentru persoanele care consumă cu regularitate băuturi carbogazoase dietetice, riscul de a deveni supraponderal sau obez a fost cu 36,5% mai mare pentru aceia care consumau o jumătate de doză zilnic; cu 37,5% mai mare pentru persoanele care consumau între o jumătate de doză şi o doză zilnic; cu 54,5% mai mare pentru aceia care consumau între o doză şi două zilnic şi cu 57,1% mai mare pentru persoanele care consumau mai mult de 2 doze zilnic.
Pentru fiecare doză de băutură dietetică consumată zilnic, riscul unei persoane de a deveni supraponderală creşte cu 41%. Explicaţia ştiinţifică a venit tot din partea echipei conduse de Sharon Fowler şi anume că băuturile dietetice nu pot fi blamate pentru creşterea în greutate însă există o gamă variată de factori care au un rol important în acest sens.
De exemplu, o persoană care consumă băuturi dietetice la o masă consideră că este acceptabil să compenseze numărul redus de calorii al băuturii cu o mancare bogată în calorii. În timp ce papilele gustative sunt satisfăcute temporar de gustul băuturilor dietetice, creierul nu este aşa de uşor de înşelat şi acesta încă tanjeşte pentru energia obţinută din calorii.
Studiile au arătat că băuturile dietetice cu îndulcitori artificiali stimulează apetitul ceea ce conduce la consumul de alimente chiar cand nu vă este foame, finalitate care combate scopul băuturilor dietetice, de a fi un aliat în viaţa de zi cu zi şi în menţinerea unei greutăţi corporale în parametri normali .
Sursa: www.sanatate.acasa.ro