Sanatate

SANATATE | Bătăi neregulate ale inimii? Când ar trebui să te îngrijorezi

Palpitațiile cardiace sunt mai frecvente la femei și în timp pot provoca probleme grave de sănătate. De aceea, un consult amănunțit este mai mult decât necesar.

Inima bate cu o frecvenţă între 60 şi 100 de bătăi pe minut. Orice anomalie în privința bătăilor inimii poartă numele de aritmii și pot face ca inima să bată mult prea încet, mult prea repede sau într-un mod haotic.

Frecvente la femei

Palpitațiile sunt o preocupare extrem de frecvent în rândul femeilor, în special a celor care au sub 40 de ani și a celor aflate la perimenopauză și menopauză. Ele sunt un simptom, nu un diagnostic.

Aritmiile severe vor provoca, de obicei, nu doar senzația de bătăi neregulate ale inimii, ci și alte manifestări, precum amețeală sau leșin. Anumite palpitații sunt cauzate de alte probleme de sănătate, cum sunt problemele cu glanda tiroidă sau anemie, ambele foarte comune la femei.

Palpitațiile, provocate de medicamente

Cofeina și alcoolul, consumate în cantități foarte mari, pot declanșa palpitații. Însă ele pot apărea și când femeile se află la menstruație sau pot fi un efect secundar al unor medicamente comune, inclusiv cele pentru astm, precum și unele recomandate în răceală și gripă.

Investigațiile, necesare

Dacă te confrunți cu palpitații, mergi la medicul cardiolog. Un jurnal cu simptomele pe care le simți poate fi de mare ajutor. Notează-ți când ai palpitații: ce simți în acel moment, dacă ai și amețeli, dacă trebuie să te oprești din ce făceai și cât timp durează.

Aceste informații, împreună cu un examen fizic, pot fi folosite pentru a determina ce investigații, dacă este cazul, sunt necesare. Dacă ai și alte simptome, cum sunt transpirația și pierderea în greutate, atunci probabil ar trebui să-ți verifici tiroida.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page