ImportantSanatate

SANATATE | Avertisment ANSVSA: Cumpăraţi alimente din spaţii autorizate. Păstraţi-le la temperaturile indicate pe ambalaj

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) avertizează că în perioadele caniculare creşte riscul apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi recomandă cumpărarea alimentelor numai din spaţii autorizate şi păstrarea lor la temperaturi şi în condiţii adecvate.

“În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi, de aceea, este bine să fie respecte câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde o mai mare atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate”, se arată în comunicatul ANSVSA.

Astfel, consumatorilor li se recomandă să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.

Apoi, cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală trebuie puse în frigider unde se păstrează astfel: carnea refrigerata, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatura de refrigerare de preferinţă între 0 şi 4 grade Celsius şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scazută, respectiv sub -12˚C.

Alimentele care urmează a fi depozitate în frigider trebuie să fie ambalate separat şi menţinute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj. Produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate, mai spune ANSVSA.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page