SANATATE | Aliați din farfurie contra durerilor
Se știe că alimentația joacă în rol important atât în prevenirea, cât și în tratarea multor probleme de sănătate. În ceea ce privește durerea, unii compuși din hrană ajută la reducerea acestui simptom, în vreme ce alții îl agravează.
Persoanele care se confruntă cu dureri cronice trebuie să aibă grijă și la nutriție. Numeroase studii au arătat că unele alimente sunt de ajutor în reducerea inflamației asociată cu durerea. Cu toate că legătura dintre alimentație și durere nu este pe deplin înțeleasă, este bine să se privilegieze în dietă anumite produse care au demonstrat efecte benefice în ceea ce privește inhibarea procesului inflamator.
Legumele și fructele proaspete, verdețurile, migdalele și semințele de floarea-soarelui conțin substanțe benefice pentru cei care se confruntă cu dureri cronice.
Peștele gras
Somonul, heringul și tonul conțin acizi grași Omega-3, compuși despre care studiile au arătat că oferă protecție față de poliartrita reumatoidă, reducând durerile celor care au această boală. Sursă de acizi grași Omega-3 sunt și uleiul de măsline, semințele de in și nucile.
Ceapa și usturoiul
În ceapă a fost identificat un compus, quercitina, care are un important efect antioxidant, inhibând inflamațiile. Sursă de quercitină sunt și merele. Dacă te confrunți cu dureri cronice, include cât mai des în meniu și usturoiul. Pe lângă acțiunea benefică în ceea ce privește scăderea colesterolului și a hipertensiunii, usturoiul este indicat și în diverse forme de artrită.
Mai puțină carne roșie!
Carnea de vită și cea de porc conțin grăsimi saturate și acizi grași Omega-6, care au un efect proinflamator. Cu toate că sunt grăsimi bune, acizii grași Omega-6 trebuie să fie consumați în anumite cantități și, mai ales, trebuie să se afle într-un anumit raport cu acizii grași Omega-3. Astfel, potrivit specialiștilor, raportul dintre acizii Omega-3 și Omega-6 trebuie să fie de 1 la 4. Este bine să se consume cel mult 2 porții de carne roșie pe săptămână. În ceea ce privește lactatele, alege-le pe cele cu conținut scăzut de grăsimi.
Sfat
Evită alimentele procesate, întrucât favorizează procesul inflamator din organism.