ImportantSanatate

SANATATE | Adio internări în spitale!

Oficialii din Sănătate au declarat război internărilor inutile și au scos 300 de boli de pe lista spitalizărilor. Printre afecțiunile care vor fi tratate mai ieftin în ambulatoriu, de la 1 iunie, se numără diabetul, hepatitele și chiar fracturile.

Dacă până acum decizia internării unui pacient era lăsată la latitudinea medicului, noul pachet de bază revizuit e clar în privința afecțiunilor ce necesită spitalizare. Bolnavii cu pneumonii, diabet și ulcer fără complicații, boli de inimă, infecții intestinale sau fracturi ale coastelor vor fi tratați în policlinică. Măsura e menită să elimine internările nejustificate, a anunțat Radu Țibichi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Derogări de la listă

Interpretarea listei celor 300 de boli neinternabile nu trebuie dusă la extrem însă. Chiar pe aceste coduri de boală, medicii pot cere internarea, justificat. „Sunt situații când nu trebuie să tratăm boala, ci bolnavul. De exemplu, în cazul unui pacient cu hipertensiune, medicul poate cere internare dacă acesta are nevoie de investigații de determinare a cauzei. La hipertensiunea renală, poate fi nevoie de o terapie specifică, cu o sondă. De asemenea, există bolnavi care fac episoade acute de tensiune, care nu pot fi rezolvați în ambulatoriu”, ne-a declarat Vasile Barbu, reprezentantul Asociației pentru Protecția Pacienților, care atrage atenția că, în prezent, se fac multe internări abuzive. „Sunt mari șefi de secție care țin paturile ocupate pentru a-și justifica ei activitatea, în timp ce, în alte zone de patologii, nu sunt paturi suficiente”. Deși multe fracturi se pot rezolva în cabinetul medicului, practica obișnuită e internarea. „Și în cazul fracturilor de coaste, a celor ușoare de mâini, se merge la ortoped în ambulatoriu, care pune un ghips etc.”, mai spune Barbu.

Primul filtru

Și medicii de familie capătă atribuții sporite, având posibilitatea să monitorizeze cinci tipuri de boli cronice, printre care diabetul, hipertensiunea, boala cronică de rinichi, astmul bronșic și BPOC (bronho-pneumonia obstructivă). Astfel, de la 1 iunie, aceștia vor ști dacă un pacient poate sau nu să fie tratat în ambulatoriu.

„Vrem ca managerii să nu mai obțină bani nejustificat. Sunt șefi de secții care țin paturile ocupate ca să-și justifice activitatea.” a declarat VASILE BARBU, președinte asociație de pacienți.

Sursa: evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page