Sanatate

SANATATE | 7 motive ale intarzierii menstruatiei, in afara de sarcina

Atunci cand menstruatia iti intarzie, primul gand care-ti trece prin cap este ca esti gravida, nu? Nu esti singura, insa inainte de a face un atac de panica cu gandul la o sarcina neplanificata, trage aer in piept si vezi daca nu cumva “de vina” sunt unele dintre urmatoarele cauze pentru care ai ciclul neregulat! Exista si alte motive, in afara de sarcina, care-ti dau peste cap ciclul menstrual si te induc in eroare!

1. Stresul
Stresul a devenit dusmanul cel mai periculos al sanatatii. Intr-o epoca in care este din ce in ce mai greu de pus la pamant, stresul face ravagii in organismul tau si te predispune la o multime de afectiuni si dezechilibre in organism.

In situatia in care toate analizele ies bine si nu exista o cauza medicala pentru care ti-ar putea intarzia menstruatia, cel mai probabil ciclul tau menstrual a cazut victima stresului. Acesta determina organismul sa scada productia hormonului GnRH (de eliberare a gonadotropinei) si sa impiedice aparitia ovulatiei si a menstruatiei, inducandu-te astfel in eroare.

2. Greutatea
Atat subponderalitatea, cat si obezitatea pot avea un impact negativ asupra ciclului menstrual si-ti pot intarzia menstruatia.

Persoanele obeze sunt cele mai afectate, insa nici cele care au sub greutatea normala nu sunt scutite de acest efect, din cauza dezechilibrelor hormonale care apar in organism, pe fondul deficientelor sau carentelor nutritionale.

3. Medicamentele
Exista tot soiul de tratamente medicamentoase care pot afecta menstruatia, chiar daca modificarile nu sunt semnificative. Daca stii ca urmeaza sa iei sau sa schimbi un tratament, vorbeste cu medicul si intreaba-l daca printre efectele secundare ale medicatiei exista si modificari ale menstruatiei, pentru a sti exact la ce sa te astepti.

4. Modificarile radicale din rutina
In cazul in care in viata ta apar schimbari majore sau programul tau de munca sufera modificari, exista riscul ca aceste devieri de la rutina zilnica sa-si puna amprenta asupra ciclului si sa determine intarzierea aparitiei menstrei. Daca aceste schimbari sunt insotite si de stres, cu siguranta ca isi vor pune amprenta asupra functiilor tale reproducatoare si, implicit, asupra fertilitatii si ciclului.

5. Sportul viguros
Daca esti o persoana foarte activa, care se aventureaza in tot soiul de experiente si antrenamente intense, este posibil ca ciclul tau menstrual sa se perturbe.

Cu toate acestea, specialistii sustin ca impactul este minor in cazul unor antrenamente usoare sau al unor sporturi lejere. Doar persoanele care se antreneaza viguros, cum sunt atletele, sunt mai predispuse acestui efect secundar.

6. Bolile
Nu in ultimul rand, exista afectiuni care pot perturba activitatea normala a functiilor genitale si-ti pot da peste cap ciclul menstrual. Chisturile ovarienedereglarile tiroidei sau unele boli genitale pot impacta negativ ciclul si pot amana menstruatia.

7. Perimenopauza
Perimenopauza este perioada care face tranzitia spre menopauza, momentul in care organismul nu mai produce ovule, nu mai apare menstruatia si nu mai poti concepe copii. In perimenopauza, menstruatia este diminuata, apare din ce in ce mai rar si sufera modificari, semn ca te apropii de menopauza, sfarsitul perioadei menstruale si a fertilitatii tale.

Ia in calcul toate aceste cauze ale intarzierii menstruatiei. In cazul in care niciuna nu se aplica in cazul tau, atunci este timpul sa iei un test de sarcina, caci este foarte probabil sa astepti un bebe.

Sursa: www.sanatate.acasa.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page