Educatie

Salariile profesorilor cresc cu 20%. Formula de calcul prin care veniturile dascălilor se majorează

Vineri 13 a fost o zi fericită pentru dascăli, care au primit primele salarii din noul an şcolar. Luna octombrie le aduce şi prima didactică de 1.500 de lei, dar marile speranţe vin de la 2025, când au promisă o nouă majorare a lefurilor.
Marcel Ciolacu face ordine în salariile profesorilor: „Nu pot să accept că un profesor care are 10 olimpici să fie plătit la fel cu unul în care toată clasa nu a luat Bacalaureatul”

 

Liderul sindical Marius Nistor a declarat pentru Edupedu.ro că salariile profesorilor vor creşte şi în 2025. Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declaratcă în 2025 vor fi creșteri salariale pentru profesorii și angajații din Învățământ: „Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului”. Acesta a spus că „va fi diferența dintre maximul pe care trebuie să-l atingi pe legea salarizării și maximul pe care îl ai în plată în momentul de față.”

George Purcaru, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Ziare.com că în 2025 vor fi majorări salariale de 20%.

„În ceea ce privește partea salarială, așa cum am convenit în perioada grevei, prin Ordonanța nr. 57, până în acest moment au fost aplicate grilele de salarizare. Această ordonanță prevede pentru anul 2025 o nouă creștere salarială. Ordonanța nr. 57 prevede că pentru anul 2024 se acordă doar jumătate din diferență, în ceea ce privește viitoarea lege a salarizării, ce întârzie să apară. Prin urmare, Ordonanța nr. 57 obligă Guvernul să acorde sumele pentru majorări salariale în anul 2025, deci încă 20%. Încă nu avem informații dacă este vorba despre luna ianuarie sau altă lună din 2025”, a spus George Purcaru.

Tichete profesori 2024. Cum pot încasa dascălii 1.500 de lei de Ziua Educaţiei

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, i-a mulțumit Ligiei Deca pentru majorarea salariilor din Învățământ: „Vă vorbesc în calitate de ministrul al Finanțelor, dar și de profesor universitar, în care simțim cu toții îmbunătățirea reală a sistemului nostru de remunerație, iar din acest punct de vedere nu putem decât să adresăm, încă o dată, felicitări doamnei ministru (…).” Declarațiile au fost făcute la un eveniment dedicat Zilei Educației Financiare, organizat de Ministerul Educației.

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie a avut loc o întâlnire informală cu conducerea Ministerului Muncii și a reprezentanților Băncii Mondiale și s-a discutat despre noua lege a salarizării.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Iată ce prevede Ordonanța urgență nr. 128 din 28 decembrie 2023:

Articolul II – „(1) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor centrale universitare, personalul Bibliotecii Naționale a României și Bibliotecii Academiei Române, precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, și Legii învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ și care nu se regăsesc în anexa prevăzută la art. I se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază aflate în plată în luna decembrie 2023.

(2) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază pentru personalul administrativ/nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 250 de lei față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 450 de lei începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază la gradația 0 de vechime în muncă din luna decembrie 2023.

(3) Începând cu salariile aferente lunii ianuarie 2024, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului din instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, altul decât cel prevăzut la alin (1) și (2), se majorează cu 8% față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023, respectiv se majorează cu 12% începând cu salariile aferente lunii iunie 2024 față de nivelul salariilor de bază din luna decembrie 2023.”

O analiză Edupedu.ro a arătat cum salariile profesorilor sunt în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, atunci când este comparat cu doi indicatori esențiali – salariul minim pe economie și salariul mediu pe economie –, salariul profesorului nu rezistă.

Pentru profesorul debutant, cel care ar fi trebuit să aibă un salariu net, în mână, de 4.600 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2024, conform declarației ministrului Muncii de la pupitrul Guvernului României din 12 iunie 2023, salariul este crescut de la 3.300 de lei și până la 3.550 de lei, deci o creștere de 250 de lei pe net.

În 14 iulie, profesorii au primit salariile majorate, după greva din luna mai a profesorilor. Condiția pentru suspendarea grevei a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

Pe 15 iunie, în discursul său din Parlament, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier:

„Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte”, a declarat Marcel Ciolacu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page