S-a stabilit când află pensionarii ce majorări primesc de la stat! Calculul ce arată ce pensii cresc din septembrie
Recalcularea pensiilor din 2024 ar trebui să aducă creșteri semnificative pentru mulți dintre pensionari, în special pentru cei care au stat mult în câmpul muncii și au cotizat ani buni. Astfel, s-a stabilit când află pensionarii ce majorări primesc de la stat. Dintre cele aproape 5 milioane de pensionari, peste trei milioane vor primi bani în plus din luna septembrie, potrivit promisiunilor guvernanților. În timp ce unii vor primi sume importante în plus, alții vor trebui să se mulțumească cu venituri neschimbate.
S-a stabilit când află pensionarii ce majorări primesc de la stat
Pensiile recalculate ale românilor vor fi plătite începând cu 2 septembrie pentru cei care primesc pensia prin poștă și între 12-14 septembrie pentru cei care primesc pensia pe card. Curând vor ajunge la pensionari și deciziile care arată cu cât s-au majorat veniturile vârstnicilor. Din păcate, procesul de distribuire a documentelor va fi unul anevoios, mai ales că acestea trebuie să ajungă în toate colțurile țării, indiferent cât de îndepărtate sunt.
Decizia de recalculare a pensiei va fi trimisă în plic, prin Poșta Română, fiecărui pensionar, cu confirmare de primire, după cum a precizat Daniel Baciu. Șeful casei de pensii a precizat că este vorba despre aproximativ cinci milioane de plicuri, iar pensionarii trebuie să fie acasă în momentul în care factorul poștal ajunge cu decizia. În cazul în care un pensionar nu este acasă când vine poștașul, plicul va rămâne câteva zile la poșta la care este arondat vârstnicul, iar dacă acesta tot nu merge să-l ridice, va putea fi preluat de la sediul casei județene de pensii.
„Reforma sistemului public de pensii mai face un pas şi trece în faza de organizare logistică, astfel încât toţi pensionarii să beneficieze, în termenul asumat, de prevederile Legii nr. 360/2023. În acest sens, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de vineri, 28 iunie 2024, ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public”, au precizat reprezentanții Ministerului Muncii.
Vor fi avantajați cei care au mulți ani de muncă
Noua formulă de calcul a pensiilor se va baza pe punctul de referință, care este valoarea punctului de pensie împărțită la 25. Pensia se va calcula prin înmulțirea acestui punct de referință cu numărul total de puncte acumulat de fiecare pensionar. Numărul de puncte de pensie va include puncte contributive, necontributive și puncte de stabilitate.
Punctele de stabilitate contribuie la o pensie mai mare și îi ajută pe cei care au fost activi mulți ani pe piața muncii. Formula de calcul are două elemente: un VPR care reprezintă o valoare a punctului de referință și un număr total de puncte.
Pensie = VPR x Număr total de puncte.
VPR (valoarea punctului de referință) = valoarea punctului de pensie împărțit la 25
Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate /necontributive
Noutatea în cadrul formulei o reprezintă numărul de puncte stabilitate acordate pentru anii contributivi (peste 25 de ani).
Calculul pensiei va avea în vedere atât venitul pentru care s-a plătit contribuția la sistemul de asigurări sociale, cât și vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României. La calculul numărului total de puncte se va adăuga și un număr de puncte de stabilitate pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributive de 25 de ani:
- 0,50 puncte /an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv
- 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv
- 1 punct/an pentru anii din intervalul 36-40 și peste
Punctele se vor acorda doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie și sunt o metodă de a stimula rămânerea în muncă.
Astfel, s-a stabilit când află pensionarii ce majorări primesc de la stat.