S-a dat startul înscrierilor la Festivalul – Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu”
S-a dat startul înscrierilor la Festivalul – Concurs de Muzică Tradițională Instrumentală „Constantin Lupu”.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Botoșani, se pregătește temeinic pentru organizarea și desfășurarea acestui festival și așteaptă și anul acesta un număr cât mai mare de participanți.
Festivalul îl elogiază pe folcloristul, dirijorul și violonistul Constantin Lupu (1951-2013), fondatorul Tarafului „Datina”, alături de care ne-a dus faima peste mări și țări, având un succes răsunător.
Timp de 38 de ani s-a confundat cu instituția la care lucra, fiind mereu în slujba acesteia, având ca preocupare necontenită cercetarea folclorică.
Festivalul se va desfășura pe 2 secțiuni:
Secțiunea Tarafuri (3 august) urmărește conservarea și promovarea folclorului muzical specific vetrelor folclorice pe care le reprezintă, stimularea celor mai talentați și valoroși interpreți ai cântecului popular românesc, dar și descoperirea, valorificarea și promovarea creațiilor folclorice autentice.
Secțiunea Fanfare (4 august) vine în întâmpinarea celor care se dedică conservării și perpetuării folclorului muzical specific zonelor pe care le reprezintă și a promovării fanfarelor tradiționale.
Înscrierile se fac pe adresa Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani str.Unirii nr.10 cod poștal 710233 sau la adresa de mail muzica@centrulcreațieibt.ro.
Detalii se pot afla și din regulamentul postat pe site-ul Centrului de Creație Botoșani.